„Nu tot ce este legat de primirea unui premiu este neaparat pozitiv”

Ati primit Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor pentru romanul Fotograme. Ce a insemnat pentru dumneavoastra acest premiu?

Cliseistic raspunzind, premiul pe care l-am primit in vara aceasta a insemnat enorm pentru mine. Dar sint foarte multe sentimente diferite implicate in primirea unui premiu – si nu toate neaparat pozitive -, care se amesteca in fel si chip, astfel incit as spune ca semnificatia lui s-a schimbat in timp.

Pentru romanul meu, premiul a fost ca un certificat de nastere semnat nu de un oarecare functionar de stare civila, ci de insusi Presedintele tarii, in sens generic. Sigur, asta nu inseamna ca aceasta carte e mai nascuta, ca sa zic asa, decit altele, ci doar ca nasterea ei a fost din fericire bagata in seama ca potential importanta. Un beneficiu imediat pentru Fotograme a fost reprezentat de reeditarea, aproape imediat dupa decernarea premiului, de catre Cartea Romaneasca, dupa ce prima editie fusese publicata in Cluj, la Casa Cartii de Stiinta.

Mie, ca autor pitit indaratul unui text care multa vreme a parut ca nu va reusi niciodata sa devina o carte, premiul acesta mi-a intarit din pacate infantila incredere ca viata este alcatuita dintr-o serie de mici miracole, si m-a aruncat intr-o noua asteptare a unui alt mic miracol, in ciuda eforturilor pe care le fac pentru a-mi pastra simtul realitatii. De aceea spuneam ca nu tot ce este legat de primirea unui premiu este neaparat pozitiv.

Fotografia are in roman acelasi rol ca si madlena lui Proust, de declansator al memoriei.

Da, sa zicem, dar nu numai, si in orice caz nu doar al memoriei. De altminteri, fotografii apar putine in roman si le-am distribuit mai ales in roluri secundare, de reprezentari imperfecte. Ceea ce practica personajul principal al cartii, Magda, este fotografia virtuala: ea decupeaza si prelucreaza mental imagini din realitate, adica fictionalizeaza. In timp, exercitiul acesta, devenit adictie in toata regula, o salveaza sau ii da iluzia ca o salveaza de anonimat. Se intimpla ca intr-adevar Magda procedeaza in acelasi mod nu doar cu realitatea imediata careia ii apartine, dar si cu diferite secvente din memoria ei sau a altor personaje, pe care le paraziteaza in acest fel, insusindu-si trecutul lor. Si in acelasi mod prospecteaza si eventualele variante de viitor posibile.

Cum vedeti relatia speciala, intima, dintre fotografie si fictiune?

Ca si Magda, as putea spune ca fotografia este creatoare de fictiune. Spune povesti, adica. Altfel cum s-ar putea explica fascinatia pe care o exercita asupra noastra, a tuturor? (Cind li se cere sa faca o lista cu ce ar salva din casele lor in caz de incendiu, majoritatea oamenilor includ intre primele cinci obiecte albumele cu fotografii.)

Atita doar, ca povestile pe care le spun fotografiile sint alcatuite spatial, nu temporal. Altminteri insa, fotografia si fictiunea sint doar variante ale aceluiasi joc. Tehnici comune pe care le folosesc si fotograful, si povestitorul? O multime: decupajul, colajul, jocul planurilor, al umbrelor/luminilor, efectele de culoare, de claritate, de focalizare, si cite altele inca.

Tehnicile digitale au transformat fotografia in cea mai accesibila si de aceea si cea mai populara dintre artele vizuale. Prin comparatie, din pacate (sau din fericire?), fictiunea literara neputindu-se servi de tehnica la fel ca fotografia, a ramas la nivel de mestesug. Asta ca sa nu ignoram si diferentele insurmontabile dintre fictiune si fotografie totusi…