Reportaj cu hamsii prajite & floarea-miresei

Dar povestea ar trebui sa inceapa, asa cum ii sta bine oricarei povesti, intr-o seara de mai. Vineri, mai precis, spre asfintit. Incercam sa ne petrecem cu folos timpul pina la concertul Goran Bregovic, ceea ce presupune, evident, o crisma si ceva veselie. Ajung cu Anca mai tirziu, Alin & Cos sint deja acolo, vin si baietii de la redactie, "Avem timp de-o bere?", Nicole il suna pe Misu, Magda face gropite cind ride, se comanda hamsii prajite. Din spatele Palatului Culturii ar trebui sa auzim "cind incepe" si ne aminam plecarea de teama multimilor dezlantuite (nu degeaba; citesc a doua zi ca, pret de citeva strazi bune, 25.000 de ieseni au venit sa-l asculte pe Bregovic).

Liniste. Ma rog, liniste cit incape intr-un oras viu, intr-o seara de mai. 20.45. Noi, "fetele", mergem sa vedem ce se intimpla, baietii ramin cu berea. Iar liniste. Ne-amagim cu zumzetul de la festivalul modei, alarma falsa, pe strada Palat lumea face coada la gogosi vanilate cu dulceata. Confuzia se spulbera la mai putin de cincizeci de metri de scena. Da, se pare ca a inceput concertul.

Prin binoclu, catre scena

Ne plasam strategic intre o ambulanta si doua toalete ecologice. Daca ne straduim, vedem ceva-ceva pe ecrane. De auzit insa, nu auzim aproape nimic, desi sintem relativ aproape. Ne bosumflam toate, Magda avea chef de dans, Anca aplauda ironic. In jur, oamenii stau de vorba, par iesiti in oras la promenada si opriti ca din intimplare sa vada ce se intimpla. Mai intreprinzator, un domn si-a luat cu el binoclul si il imprumuta binevoitor vecinilor. Dintr-o toaleta verde, cineva iese incercind sa simta muzica si sa-si traga simultan fermoarul. Un tatic isi indruma odrasla spre tufele de floarea-miresei. "Probabil pustiul se teme de intuneric", ride Nicole.

Din fata scenei se aud aplauze frenetice. Probabil ei aud mai multe decit noi. Nicole vrea sa plece, noi o oprim dintr-un posibil masochism, vrem sa suferim pina la capat, "daca tot am venit pina aici". O tigancusa blonda tropaie marunt si iute, rizind. Copiii au primit baloane albe pe care scrie "Iasi 600". Goran sta jos, pare lipsit de chef, iar eu ma simt straniu vazind ca pot ramine indiferenta pe o muzica ce invioreaza, de obicei, orice petrecere. Din cind in cind, ne aruncam privirile spre trotuarul invecinat. "Florin Fermecatorul" si-a scos femeia in oras si danseaza in fata ei cu aceeasi inconfundabila miscare din sold. Asa l-am botezat noi, amuzate. Are ochii verzi si se lumineaza tot cind ne surprinde privirile. Probabil e mindru.

Dupa piesele de pe albumele mai recente, Goran cinta Kalashnikov, In The Death Car si favorita mea, Mesecina. Se incing hore. "Ui sing conserts bicoz ui don’t hev adar propozals." Ridic o sprinceana. Imi imaginasem mii de oameni dansind intr-un delir colectiv. Singurul lucru care pare sa semene a delir colectiv este gasirea unui taxi, dupa.

Pe drum, ma gindesc pe ce s-or fi dus 75.000 de euro… Cu putina bunavointa, autoritatile sensibile la votul cetateanului ar fi putut incropi o sonorizare mai acatarii. Cred ca ar fi fost mai eficienta decit sticla de rachiu de schinduc* pe care i-au oferit-o zimbitoare lui Bregovic.

* SCHINDUC s.m. Planta erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe-verzui, cu fructele ovale, aromatice, din care se prepara un fel de rachiu. (Conioselinum vaginatum). – Et. nec.

Publicitate și alte recomandări video