Caută 
4 MIN
Silviu Purcarete si-a lansat filmul in Turbohalle, o fosta hala din cartierul bucurestean Militari, dupa ce l-a filmat tot intr-o hala, dar pe platforma Republica, unde decorul imaginat de Helmut Sturmer si Dragos Buhagiar a fost ridicat de la zero (in afara sinelor de cale ferata). Va fi lansat la Sibiu la Hala Balanta. A fost, probabil, prima premiera a unui film romanesc la care echipa a fost atit de numeroasa incit a trebuit sa urce pe scena in doua transe. Mai intii tehnicul, pe urma actorii, coproducatorii si regizorul. A fost, probabil, si premiera romaneasca la care s-a mincat cel mai bine (bucatarul Mircea Dinescu n-a vrut sa puna bucatele la bataie pina n-au venit artistii). O expozitie legata de film a completat meniul. Dupa proiectie s-a aplaudat indelung. Printre spectatori s-a aflat si actrita Jacqueline Bisset care, dupa ce a fost premiata pentru intreaga cariera anul trecut la TIFF, s-a indragostit de Romania.
Iata si alte cifre care intregesc aceasta pantagruelica productie: 50 de actori, 900 de figuranti, echipa de filmare din peste 150 de persoane, din care 53 prezente permanent pe platou, alaturi de 21 de soferi; in alta ordine de idei, 100 de broaste vii, 50 de saci de zapada artificiala, peste 80 de cadre de efecte vizuale (VFX) la care au lucrat 19 oameni din trei studiouri diferite; muzica s-a inregistrat la Budapesta cu o orchestra din 50 de instrumentisti.
Un film oniric
Dupa o asa enumerare fastuoasa, cum sa vin si sa spun ca filmul nu i-a iesit lui Silviu Purcarete, ca e prea lung (145 de minute) si ca de la jumatate incolo te pierde? E adevarat, efortul productiei e completat de imaginea lui Adrian Silisteanu, de decoruri, de costume s.a.m.d. care intaresc viziunea onirica gindita de autor. Dar filmul se sustine mai ales in cadre (unele superbe); el nu e un intreg omogen. Nu exista o poveste care se spune, ci un prezent etern care e contemplat la aceeasi intensitate si fara ca naratiunea sa inainteze. Totul abunda in film – de la tusele onirice pina la poantele pentru marele public si efectele vizuale create pe computer (iar amestecul lor e destul de nepotrivit). Se vede ca regizorul e fascinat de cinema, de noua sa postura, ca s-a jucat cu instrumentele filmului si ca le-a intors pe toate fetele ca sa vada cit rezista, dar – cu oricite efecte pe computer – filmul ramine creatia unui regizor de teatru. Pina la urma, e ceva copilaresc si inocent in fascinatia cu care Silviu Purcarete isi urca, de pilda, eroii pe tavan, ca Fred Astaire, dar acestea sint, in fond, niste artificii. Faptul ca onirismul se rezolva de multe ori intr-o poanta pentru marele public (vezi afisul cu "Lupta pentru pace se da la ora 4") sau intr-o injuratura e derutant. Actorii sint buni, dar probabil faptul ca au fost numerosi face ca personajele sa nu aiba adincime. Sau asa au fost gindite; nu sint caractere complexe, ci alcatuiesc impreuna un tablou de grup. Tablou care nu e nici comic, nici tragic. Undeva la Palilula e un film oniric, intelegind prin asta si ca onirismul e vazut ca o rezolvare a multor ecuatii.
––
Silviu Purcarete: "Palilula nu e nicaieri, adica e pretutindeni"
"Este o mica insula din cimpia valaha, compusa din pulberea unei planete indepartate. Acolo, legile fizicii terestre nu sint chiar atit de riguroase. Acolo, nu se stie prea bine daca oamenii mint, viseaza sau traiesc cu adevarat. Precum in Ingerul exterminator, in Palilula se poate intra, dar de iesit de acolo nu se mai poate. Acolo, ingerul exterminator se numeste imoralitate si melancolie.
Palilulenii sint, aproape toti, italieni la origine. Nimeni nu isi mai aminteste cum a ajuns acolo. Doar ca, printre bautori si broaste, curtezane babite si aristocrati scapatati, pacienti sanatosi si doctori bolnavi, Partidul Comunist a reusit totusi sa isi faca intrarea si parca anume pentru a strica tot cheful si pentru a ne aminti ca timpul face ravagii. Chiar si la Palilula. Palilula este Infernul cu miros de Paradis. Palilula este Paradisul mistuit de flacarile Infernului. Pentru mine, temele fundamentale ale filmului ar fi doua. Mai intii e vorba de o intrebare: «Ce zestre ii las eu fiului meu in afara unei copite de tap?». Mesajul se structureaza in jurul temei mostenirii si a memoriei, temele cele mai batucite ale actualitatii. Apoi vine raspunsul, banal si iarasi foarte raspindit: Mostenirea, singura mostenire pe care pot sa o las eu ca roman – sau burkina-fassiot sau algerian, sau bosniac, sau columbian, adica unul iesit dintr-o cultura minora – nu poate fi decit povestea insasi. Povestea este singura cale prin care se poate innobila jegul. Realitatea nu mai conteaza cita vreme e povestita. Mai mult, realitatea nici nu exista decit daca e povestita…"
––
Undeva la Palilula
Premiera: 20 aprilie 2012
Regia si scenariul: Silviu Purcarete
Producator: Libra Film Production
Coproducatori: Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii, C-Story Production, Generic Audiovizual, Family Film, Abis Studio, Hai-Hui Entertainment
Imaginea: Adrian Silisteanu
Scenografia: Helmut Sturmer si Dragos Buhagiar
Costumele: Lia Mantoc
Muzica: Vasile Sirli
Cu: Aron Dimeny, George Mihaita, Razvan Vasilescu, Constantin Chiriac, Sorin Leoveanu, Ofelia Popii, Andi Stefanescu, Cristian Stanca, Alexandru Georgescu, Ilie Gheorghe, Horatiu Malaele, Anne Marie Chertic, Constantin Cicort, Romanita Ionescu, Adrian Matioc, Pali Vecsei, Florentina Tilea, Luminita Erga, Pusa Darie, Adriana Schiopu, Adrian Hostiuc, Constantin Ghenescu, Ioana Craciunescu, Ana Ciontea, Paul Chiributa, Diana Fufezan, Ema Vetean, Gabriel Costin, George Costea, Olivia Nita, Angel Rababoc, Doina Ghitescu, Iulia Lazar, Vali Mihali, Gabriel Manescu, Ion Colan, Silviu Purcarete.
