1 Septembrie fără Putin

S-au împlinit, la sfârşitul săptămânii trecute, opt decenii de la invadarea Poloniei de către Germania nazistă, începutul unui război ce avea să devină mondial şi să genereze o succesiune de drame fără egal în istoria omenirii. Au fost şase ani care au schimbat lumea şi au influenţat decisiv modul în care ne definim, astăzi, ca fiinţe umane.

În aceste condiţii, acţiunile comemorative organizate la Varşovia în ziua de 1 septembrie, în prezenţa unui grup semnificativ de şefi de state şi guverne, nu aveau cum să treacă neobservate. Momentul culminant, din punct de vedere simbolic, a fost acela în care preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier, a cerut iertare Poloniei pentru agresiunea comisă de regimul nazist. Aşa cum era de aşteptat, momentele cu mare încărcătură emoţională au fost completate de oportunităţi pentru dialoguri neoficiale între participanţi. Din această perspectivă, absenţa motivată a preşedintelui Donald Trump – reprezentat la comemorare de vicepreşedintele Mike Pence – a prevenit explicabila deturnare a atenţiei presei înspre "starul" de la Casa Albă.

Gazdele poloneze au procedat corect neformulând o invitaţie pentru preşedintele rus, Vladimir Putin. Un oficial din ministerul de Externe de la Varşovia nu a ezitat să explice, într-un interviu radiodifuzat, că decizia are legătură cu tendinţa tot mai accentuată a Moscovei de a devia de la spiritul adevărului istoric, în privinţa izbucnirii războiului. Gestul Varşoviei merită apreciat: fără a reprezenta o minimalizare a rolului Uniunii Sovietice în înfrângerea Germaniei naziste, ceea ce ar fi absurd, el sancţionează tentativele actualei puteri de la Kremlin de a masca participarea URSS la ceea ce urma să fie o nouă împărţire cinică a Poloniei, în septembrie 1939. De altfel, aşa cum bine ştim, acesta nu avea să fie singurul efect al aşa-numitului "pact Molotov-Ribbentrop".

Actuala elită conducătoare de la Moscova şi-a asumat o bună parte din argumentaţia de pe timpul vechiului regim, în ceea ce priveşte justificarea acordului cu naziştii. Există multe elemente care pot fi susţinute în mod raţional. Probabil că unul dintre cele mai importante este desemnarea explicită a "Estului" ca teren de expansiune şi a bolşevismului ca adversar ireconciliabil, pentru Germania nazistă, ceea ce i-ar fi impus lui Stalin, în vara lui 1939, să câştige timp pentru a-şi consolida apărarea. Dar, desigur, se pune întrebarea de ce nu făcuse mai multe în cei şase ani de când Hitler se afla la putere. Fără a intra pe terenul istoricilor specializaţi, putem presupune că la Kremlin escaladarea tensiunilor din Vestul continentului era văzută de mulţi, prin lentile ideologice, drept preludiul unui conflict între "capitalişti", benefic pentru scopurile de securitate şi de viitoare expansiune ale Uniunii Sovietice. În orice caz, astăzi este clar că teritoriile anexate în baza pactului Molotov-Ribbentrop nu au îmbunătăţit situaţia de securitate a URSS, în perioada septembrie 1939 – iunie 1941; din contra, se poate argumenta că de fapt au înrăutăţit-o.

La fel, Moscova poate astăzi susţine, în mod raţional, că URSS a fost lăsată descoperită de eşecul Marii Britanii şi Franţei de a bloca, prin mecanismele Ligii Naţiunilor sau prin alianţe continentale, expansiunea germană. Într-adevăr, acest eşec are în primul rând cauze interne, legate de incapacitatea sau lipsa de voinţă a guvernelor respective de a impune propriilor societăţi costurile unor politici de reînarmare, în contextul economic şi politic dificil de după Marea Criză. Dar Uniunea Sovietică nu a fost în niciun caz o victimă nevinovată a eşecului anglo-francez: are propria responsabilitate, alături de cele ale garanţilor ordinii de la Versailles (inclusiv cel absent, SUA), pentru eşecul creării unui astfel de sistem. Iar postura pe care a adoptat-o după pactul Molotov-Ribbentrop, aceea de "stat-şacal" (atacă ţări mai mici, cu permisiunea "prădătorului" mai puternic, Germania) nu putea fi un răspuns adecvat la ameninţarea viitoare reprezentată de respectivul prădător.

La 1 septembrie 1939, URSS se afla în înţelegere cu Germania nazistă şi se pregătea, la rândul ei, să atace Polonia şi să treacă la comunizarea unei părţi din ea – masacrul din pădurea Katyn este unul dintre episoadele care ne arată ce presupunea acest proces. Este cât se poate de justificată decizia autorităţilor poloneze de a nu invita la Varşovia, la 1 septembrie 2019, un şef de stat sub al cărui patronaj se rescrie trecutul, în aşa fel încât Moscova să aibă întotdeauna dreptate.