A murit actorul Vladimir Găitan. A fost chinuit ani de zile de o boală incurabilă

marți, 10 noiembrie 2020, 20:55
1 MIN
 A murit actorul Vladimir Găitan. A fost chinuit ani de zile de o boală incurabilă

Actorul Vladimir Găitan, în vârstă de 73 de ani, a murit, anunțul fiind făcut marți seara de colegul său, Vlad Rădescu.

Actorul Vlad Rădescu a anunțat, marți seara, pe Facebook, faptul că marele actor Vladimir Găitan a murit. Acesta s-a stins din viață acasă.

„Vladimir Găitan a trecut dincolo și a lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri… Condoleanțe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duțu!”, a scris Vlad Rădescu.

Actorul Vladimir Găitan, în vârstă de 73 de ani, a fost una dintre elitele teatrului românesc. În 2002, el a primit „Ordinul Național Serviciul Credincios, în grad de Cavaler”, pentru devotamentul și harul artistic.

Vladimir Găitan s-a născut într-un mic orășel de munte din Suceava.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

Comentarii