A murit zdrobit de un stâlp, în Bucium

miercuri, 09 iunie 2021, 01:50
1 MIN
 A murit zdrobit de un stâlp, în Bucium

Un ieşean şi-a pierdut viaţa din cauza neatenţiei. Bărbatul în vârstă de 52 de ani se afla la volanul unui autoturism Volkswagen Passat care circula dinspre Iaşi spre Bârnova.

Într-o curbă periculoasă, bărbatul a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe stradă, a lovit un copac, apoi a ricoşat într-un stâlp de electricitate. Contactul cu stâlpul de electricitate s-a produs fix pe partea şoferului, omorându-l.

Poliţiştii au precizat că bărbatul purta centura de siguranţă, dar asta nu l-a salvat. Un echipaj SMURD a fost trimis la faţa locului care l-a resuscitat pe bărbat, însă nu l-au putut readuce la viaţă şi a fost declarat decedat.

Corpul lui a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Comentarii