Abaţia Mont-Saint-Michel din Franţa va intra într-un proces de renovare

marți, 20 octombrie 2020, 20:01
1 MIN
 Abaţia Mont-Saint-Michel din Franţa va intra într-un proces de renovare

Faţadele şi acoperişul abaţiei Mont-Saint-Michel din vestul Franţei, bijuterie arhitecturală gotică, va intra în restaurare din 2 noiembrie pentru doi ani şi jumătate, a anunţat Centrul Monumentelor Naţionale (CMN).

Această renovare este realizată din cauza unei "degradări sanitare importante a construcţiei", cu o "alterare a pietrei precum şi cu infiltrări ale apei", notează CMN în comunicat. 

"Unele părţi sunt acoperite de un strat foarte gros de licheni şi muşchi, suprafeţe mari din paviment se deteriorează şi plăcile de ardezie – vechi de 150 de ani – trebuie schimbate", adaugă CMN.                

Pentru aceste lucrări, cu un buget de şapte milioane de euro, va fi necesar montarea unei scări cu o înălţime echivalentă cu cea a Arcului de Triumf din Paris pentru a restaura 8.000 de metri pătraţi de faţade de clădire.   

Un ascensor va fi instalat de-a lungul faţadei cu scopul de a ajunge mai rapid la nivelurile superioare ale şantierului, unde vor interveni 30 de specialişti. 

Abaţia Mont-Saint-Michel, care s-a redeschis la 15 iunie după închiderea din cauza pandemiei de Covid-19, va rămâne deschisă publicului în timpul restaurării.

Aflați amănunte de pe news.ro.

Comentarii