Accident grav pe pârtia de la Durău: Un copil şi tatăl său, răniţi la săniuş

luni, 18 ianuarie 2021, 16:12
1 MIN
 Accident grav pe pârtia de la Durău: Un copil şi tatăl său, răniţi la săniuş

Un copil și tatăl său s-au accidentat duminică în timp ce coborau cu săniuța pe o pârtie din stațiunea Durău (județul Neamț), transmite Agerpres, care citează un comunicat al Salvamont. Cei doi nu au reușit să controleze sania la coborârea pe pârtie și s-au răsturnat.

Copilul s-a lovit puternic la cap, iar tatăl și-a rupt un picior.

După acordarea primului ajutor medical, salvamontiştii au transportat cele două persoane accidentate la ambulanţă, de unde au fost duși  la spital.

”Acţiune a salvamontiştilor din Neamţ pentru acordarea primului ajutor medical şi salvarea a două persoane accidentate grav pe pârtia de sanie din staţiunea Durău. Un adult şi un copil au încercat să coboare împreună cu sania, nu au mai reuşit să o controleze, răsturnându-se şi accidentându-se grav în cădere”, se arată pe pagina de Facebook a Salvamont România.

Comentarii