Acuzaţiile de discriminare s-au lăsat cu un control de la Ministerul Educaţiei

marți, 22 octombrie 2019, 01:50
4 MIN
 Acuzaţiile de discriminare s-au lăsat cu un control de la Ministerul Educaţiei

„Vom demonstra că la nivelul judeţului Iaşi există segregare şi vom cere demiterea inspectorului general“, ne-a declarat Elena Motaş, preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa. ISJ a realizat un control în Şcoala Dagâţa, unde a fost semnalat un astfel de caz, şi a respins acuzele arătând că a fost doar lipsa de experienţă a cadrului didactic necalificat.

Ministerul Educaţiei Naţionale realizează o serie de controale în judeţul Iaşi săptămâna aceasta în urma acuzaţiilor că, în mai multe unităţi şcolare, există cazuri de discriminare a romilor şi de segregare a acestora, elevii care fac parte din rândul comunităţii de romi fiind trimişi fie către anumite unităţi şcolare, fie comasaţi în anumite clase. Controalele sunt realizate în urma unei petiţii înaintate de către Elena Motaş, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa Filiala Judeţeană Iaşi, către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Conform petiţiei, Elena Motaş cere sancţionarea directorului Şcolii Gimnaziale Dagâţa, Chiriac Viorel, care ar fi discriminat elevii romi de la şcoala din Zece Prăjini şi ar fi făcut posibilă realizarea de clase „speciale“ pentru romi şi clase pentru elevii din centrul comunei.

În această petiţie, trimisă către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pe data de 16 octombrie, se relatează mai multe acţiuni din cadrul Şcolii Dagâţa care au dus la segregarea romilor. Astfel, conform plângerii înaintate, „La începutul anului şcolar 2019-2020, conducerea şcolii Dagâţa a încălcat în mod voit prevederile legale privind eliminarea segregării şcolare, care recomandă mixarea elevilor romi început de nivel de studii clasa a V-a, cu acordul tacit al inspectoratului şcolar, profitând de faptul că nu există inspector pentru romi. În prezent, la nivelul şcolii există două clase a V-a, într-una din ele fiind plasaţi toţi elevii romi din locaţia Zece Prăjini, în număr de 9, alături de alţi elevi care provin din satele componente cu excepţia celor proveniţi din centrul de comună Dagâţa.“

Contactată telefonic, Elena Motaş afirmă că nu este singular cazul de la Dagâţa, acţiuni de segregare a romilor existând şi la nivelul municipiului. „Ascundem gunoiul, şi nu o să rezolvăm nimic. Eu îmi asum tot ce spun şi nimic nu mă va împiedica să demonstrez că am dreptate. Astfel de lucruri trebuie să înceteze. Vom demonstra că la nivelul judeţului Iaşi există segregare şi vom cere demiterea inspectorului general“, a firmat Elena Motaş, menţionând şi faptul că „la Mironeasa este segregare, dar e mai mult rezidenţial, pentru că nu există posibilitatea de a-i muta pe copii. Există şi în şcolile din municipiu, dar este mascată. Romii nu-şi asumă identitatea, nu-i ştim pe toţi, iar în clasele care există, îi găsim fie în ultima bancă, fie sunt mutaţi sau înscrişi în clasa mai slabă. Ei nu apar în statistici, aşa că vine Inspectoratul Şcolar şi afirmă că «eu nu am romi, eu am români», chiar dacă metodologia menţionează că segregrarea nu ţine de cifre şi statistici, ci de recunoaşterea acestor cazuri“. O altă unitate de învăţământ în care există segregare, conform declaraţiei Elenei Motaş, este Şcoala Gimnazială „Mihai Codreanu“. „Toţi copiii din Copou au fost alungaţi ca să nu meargă la «Ibrăileanu» şi au fost trimişi la «Codreanu». Au venit părinţi la mine şi mi-au spus că au fost trimişi aici pentru că este şcoală de ţigani. Nu am nimic împotrivă dacă sunt schimbate legile şi se fac clase pe criterii de performanţă, să fie clase de elevi de 7, clase de elevi de 8. Dar dacă legea spune altceva de ce nu o respectăm cu toţii?“, menţionează Elena Motaş.

Un alt presupus caz de discriminare a fost semnalat de către Elena Motaş la şcoala din Zece Prăjini săptămâna trecută, într-o postare pe Facebook în care acuza că o învăţătoare necalificată, care a şi demisionat după incident, ar fi discriminat un copil de etnie romă punându-l să stea la colţ în genunchi. În urma unui control realizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, instituţia a menţionat că nu a fost vorba de discriminare, ci de lipsa de experienţă a cadrului didactic care „a avut o abordare complet greşită faţă de elevi“, menţionând totodată că fostul cadru didactic a fost angajat conform legislaţiei în vigoare.

Conform informaţiilor „Ziarului de Iaşi“, săptămâna aceasta vor avea loc, pe lângă controalele din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, şi întâlniri ale directorilor de unităţi şcolare în cadrul cărora se va discuta despre fenomenul de segregare. 

Comentarii