Acuzaţiile în justiţie: oxigen politic pentru Donald Trump

După cum era de aşteptat, fostul preşedinte american Donald Trump a fost trimis în judecată, alături de mai mulţi foşti colaboratori, pentru infracţiuni ce vizează pervertirea procesului electoral din statul Georgia, la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie 2020. După cum se ştie, acest stat a fost câştigat la o diferenţă infimă de adversarul său, Joe Biden, iar eforturile domnului Trump vizau împiedicarea acestuia din urmă de a obţine majoritatea necesară în Colegiul Marilor Electori, for învestit cu atribuţia (formală) de a desemna preşedintele Statelor Unite.

Pentru cititorii interesaţi de funcţionarea sistemului american de justiţie, merită aprofundat modul în care şi-a construit argumentaţia procurorul districtual din Fulton County (Georgia), Fani Willis, în sensul că ea a recurs la instrumente legale utilizate mai ales în combaterea crimei organizate. Aici, însă, nu putem decât să inventariem această nouă încercare la care urmează să fie supus fostul preşedinte, cea de-a patra din categoria celor foarte serioase. După cum se ştie, domnul Trump mai trebuie să răspundă în faţa instanţei pentru: falsificarea documentelor financiare ale uneia dintre companiile sale, spre a ascunde plăţile către o actriţă din industria filmelor pentru adulţi, cu care avusese o relaţie; încălcarea regimului documentelor secrete, după descoperirea unor asemenea acte în casa sa din Mar-a-Lago; şi, în fine, pentru un ansamblu de acuzaţii asociate încercării sale de a bloca, în ianuarie 2021, certificarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale – şi, implicit, de a împiedica învestirea domnului Biden. Aşadar, acuzaţiile din Georgia completează un veritabil careu juridic ce va avea, în mod cert, şi un impact politic semnificativ.

Aşa cum era de aşteptat, într-un mediu politic atât de divizat precum cel american, receptarea acestor acţiuni ale autorităţii judiciare depinde foarte mult de afilierile şi simpatiile politice. Ceea ce, pentru unii, este dovada bunei funcţionări a sistemului de justiţie reprezintă, pentru ceilalţi, o dovadă a politizării acestuia. Sondajele de opinie ilustrează clar, spre exemplu, convingerea unei mari părţi din electoratul favorabil Republicanilor că toate aceste demersuri sunt menite să-l împiedice pe Donald Trump să obţină un nou mandat la Casa Albă, în noiembrie 2024. Însă, după cum se ştie, în Statele Unite nu există prevederi legale care să împiedice un candidat să obţină funcţia supremă chiar dacă este în închisoare – cu atât mai puţin dacă are doar condamnări ce încă nu sunt definitive. De altfel, există precedente în acest sens, cel mai cunoscut fiind cel din 1920: liderul socialist Eugene V. Debs a candidat pentru preşedinţie din închisoare, unde ispăşea o sentinţă de zece ani pentru răzvrătire (fusese condamnat în iulie 1918, din cauza opoziţiei sale virulente faţă de serviciul militar obligatoriu, instituit în anul anterior, în contextul intrării SUA în Primul Război Mondial).

Deocamdată, fără a ne aventura pe terenul cauzalităţii, putem rămâne pe cel al corelaţiei, observând că succesiunea de atacuri venite din partea justiţiei a coincis, în plan temporal, cu întărirea dominaţiei domnului Trump în tabăra Republicană. Oricum, nu este deloc clar dacă, în toate cele patru mari cauze amintite mai sus, momentul trimiterii în judecată ar putea fi mult mai semnificativ decât cel al lansării investigaţiei. Marea majoritate a simpatizanţilor fostului preşedinte, dar şi unii Republicani ce susţin alţi candidaţi, sunt de părere că întreg demersul procurorilor este pervertit şi nici nu se aşteptau la alt deznodământ decât trimiterea în judecată, în toate aceste cauze.

Desigur că acest proces de consolidare a supremaţiei domnului Trump nu poate fi desprins de factori precum surprinzătoarea degradare a simpatiei faţă de guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, sau eşecul celorlalţi candidaţi de a se face auziţi (şi agreaţi) dincolo de propriile „nişe”. Dar, în esenţă, în tabăra Republicană, aproape totul are de a face cu Donald Trump, iar postura de victimă a răzbunării unui sistem de justiţie ostil îi întăreşte poziţia şi îi jenează adversarii.

Fără a intra, aici, în chestiunile ce afectează tabăra Democraţilor – iar problemele fiului preşedintelui, Hunter Biden, ar putea avea un impact semnificativ – să observăm că nu se profilează un rival credibil pentru preşedintele în funcţie. Exceptând situaţia în care intră în ecuaţie factori extrapolitici, domnul Joseph (Joe) Biden va fi candidatul, iar adversarul pe care şi-l doreşte în toamna anului viitor este Donald Trump. Convingerea Democraţilor este că un nou duel cu învinsul din 2020 va mobiliza întreg electoratul propriu, în ciuda nemulţumirilor de natură economică din ultimii ani, plus un număr suficient de independenţi care nu doresc revenirea la starea de tensiune perpetuă din mandatul Trump.

Cu alte cuvinte, ambele părţi au motive să aştepte cu nerăbdare începerea proceselor. Foarte probabil, dacă măcar unul sau două dintre ele vor avea loc în perioada alegerilor preliminare („primare”), atenţia electoratului Republican va fi captată în asemenea măsură încât Ron DeSantis şi ceilalţi candidaţi vor avea mari dificultăţi în a-şi face cunoscută agenda. În politică nu e bine să folosim termeni categorici, dar, aşa cum se prezintă acum situaţia, următoarele trei-patru luni sunt esenţiale pentru eforturile taberei anti-Trump din Partidul Republican. Dacă în acest interval nu reuşesc să propulseze un candidat (Ron DeSantis sau altcineva) care la 1 ianuarie 2024 să se afle la cel mult 15 procente în urma lui Donald Trump, semestrul „primarelor” – din care esenţial este primul trimestru – se va încheia înainte de a începe.