La CJ, lista candidaţilor este doar „prefigurată“.
„În toate aceste incertitudini pe care le-aţi ridicat, legate de atmosfera politică a municipiului, ieri (joi, n.r.), în Biroul nostru Judeţean am decis în sfârşit o certitudine: candidatura domnului Radu Botez pentru Primăria Municipiului Iaşi“, a anunţat preşedintele ALDE Iaşi, Varujan Vosganian.
În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean, „avem prefigurată lista“. „Am avut o discuţie cu domnul Victor Chirilă (membru ALDE şi vicepreşedinte al CJ, n.r.). El nu mai candidează pentru ALDE – mi-a spus că doreşte să se retragă din politică, la Bârnova, în locurile natale“, a precizat Varujan Vosganian, adăugând că înţelegerea e că Chirilă poate să rămână la conducerea Consiliului Judeţean până la sfârşitul mandatului.
Ulterior, el a admis că „Victor Chirilă şi grupul cu care a venit de la Partidul Liberal Reformator, alături de Vasile Şalaru şi grupul cu care a venit de la Partidul Conservator nu se mai regăsesc în ALDE“.
În ceea ce îl priveşte, Varujan Vosganian a dat asigurări că nu va pleca din ALDE, spunând că „liberalismul aici este“.
La rândul lui, Radu Botez a declarat că, în ciuda experienţei acumulate în Primărie, candidatura nu va fi „un lucru simplu“. Pe de altă parte, el a ţinut să menţioneze că, deşi nu a avut toată puterea de decizie, a marcat câteva reuşite mai ales de ordin tehnic în mandatul care tocmai se încheie.