Alegeri fără glorie

Am trecut şi de proba alegerilor, iar sezonul comentariilor pare să fie mai scurt decât în alte cazuri similare. Priorităţile actuale ale societăţii sunt bine cunoscute şi nu ne rămâne decât să sperăm că statul, prin autorităţile sale guvernamentale, va reuşi să le îndeplinească într-o măsură mai mare decât până acum. În cele ce urmează, fără pretenţii analitice, vor fi evidenţiate câteva concluzii şi teme de preocupare post-scrutin.

În primul rând, PSD a dovedit o capacitate de mobilizare remarcabilă, oferindu-ne un răspuns pozitiv convingător la întrebarea dacă activiştii săi se vor mobiliza şi, implicit, dacă structurile sale vor da randament în condiţiile în care accesul la guvernare era, oricum, improbabil. Pe fondul unor măsuri guvernamentale nepopulare şi adesea enervante, PSD şi-a găsit o logică de campanie specifică partidelor de opoziţie şi, astfel, a obţinut puncte importante. Probabil că, dacă nu ar fi eşuat în tentativa de amânare a alegerilor şi ar fi impus luna martie, PSD ar fi fost în poziţia nu doar de a solicita imperativ desemnarea unui social-democrat ca premier, ci chiar de a forma o majoritate parlamentară. Acum, însă, nu se află într-o asemenea situaţie.

Evident că, din exact aceleaşi motive, PNL poate respira uşurat – dar doar pentru moment. Noul guvern, presupunând că va fi constituit în jurul său, nu va beneficia de obişnuita perioadă de graţie, din partea electoratului. Şansa liberalilor este aceea de a trece imediat la realizarea investiţiilor ce vor primi finanţarea UE din fondul special de refacere post-pandemie, precum şi din bugetul comunitar. Au şansa ca această tentaţie să contribuie, cel puţin în primii doi ani, la coeziunea alianţei de guvernare, dacă formaţiunile componente se comportă raţional (ceea ce este, desigur, o cu totul altă chestiune).

Probabil că scrutinul de duminica trecută va fi multă vreme asociat cu „fenomenul AUR”. Această grupare îşi face o intrare zgomotoasă pe scena parlamentară şi, într-un fel, completează un spectru politic ce părea, până acum, lipsit de o componentă declarat populistă. Evident că putem recurge la analogii cu PRM sau cu partidul lui Dan Diaconescu, după cum putem face referire şi la efectele mobilizării politice a segmentului ortodox conservator, nemulţumit de secularizarea accentuată a vieţii publice. Acestea, plus alte submulţimi din electorat asupra cărora nu putem insista aici, au beneficiat de suportul tehnologiei moderne şi poate şi de alte susţineri discrete pentru a agrega, în sfârşit, un mesaj contestatar semnificativ. S-ar putea ca AUR să nu fie o construcţie de durată, dar nemulţumirile sociale care au propulsat-o nu vor dispărea prea uşor, indiferent de progresele pe care România le-ar putea face către o mai bună guvernare (şi care, pe termen scurt, nu sunt chiar probabile).

Din perspectiva hărţilor politice, mereu în vogă după alegeri, este clar că aproape toate judeţele au parte de un ton roşu mai pronunţat, prin comparaţie cu localele. Pe de altă parte, exceptându-i pe optimiştii incurabili din tabăra liberalilor, mai toată lumea se aştepta la nevoia de realizare a unei coaliţii între PNL şi USR PLUS. Aşadar, o modalitate mai bună de interpretare a rezultatelor ar fi aceea a balanţei de putere între taberele politice. De trei decenii, cu excepţia perioadei 2007-2013, tema centrală a politicii româneşti este duelul între PSD (eventual, cu aliaţi mult mai mici) şi tabăra adversă, mereu neomogenă. Aşadar, s-ar recomanda o lectură prin grila PSD versus PNL plus USR PLUS, poate cu adăugarea micilor scoruri ale Pro România, respectiv PMP. Aceasta ne-ar ajuta să vedem că Moldova este o zonă diversă, concurenţială, în care judeţul Iaşi oferă cazul de maxim dezechilibru, în defavoarea PSD. Am putea înţelege mai bine soliditatea nuanţei de roşu din sudul ţării, unde PSD depăşeşte frecvent suma înregistrată de adversarii săi, precum şi şansele social-democraţilor de a conta în Ardeal şi Banat.

Exceptându-i pe simpatizanţii AUR şi, eventual, pe cei ai UDMR – ale cărei criterii de autoevaluare sunt, se ştie, diferite de cele ale partidelor propriu-zise – toată lumea are motive de nemulţumire. Să sperăm că aceste sentimente vor ajunge la oamenii politici şi îi vor stimula să dea dovadă de ceva mai multă modestie.