Am trăit s-o vedem şi pe-asta: Drac Nea lovit de un ieşean

vineri, 05 aprilie 2019, 01:50
3 MIN
 Am trăit s-o vedem şi pe-asta: Drac Nea lovit de un ieşean

Cum vă spuneam şi ieri: fie şi-un lup mâncat de oaie, ba chiar doi de-acuma, şi haidaţi să vă oferim pe azi şi o ştire de bine despre ieşeanul nostru din Guvern, 2 Dorel cum i se spune ca alint. 

Sau, cel puţin, aşa au vorbit ieri de bine despre el unii dintre cei mai mari adversari ai lui, cică pe motiv că ar fi reuşit să facă faţă presiunilor infernale exercitate de Drac Nea, totul cică printr-un şiretlic demn de cel vizat. Căci, aşa cum ştiţi, la Drac Nea termenul de pe 15 aprilie în dosarul angajărilor fictive ar putea fi şi ultimul, iar dacă guvernul nu adoptă OUG-urile care să-l scape, s-ar putea să avem lider de partid la bulău. S-a încercat vinerea trecută, în şedinţă de guvern, şi s-a încercat şi mai tare alaltăieri. Veorica, cică, ar fi spus la partid că ea nu dă OUG-urile decât dacă au pe ele semnătura lui 2 Dorel. Drac Nea a ameninţat însă că-l demite alaltăieri pe 2 Dorel dacă nu semnează. Şi n-a semnat.

Anterior, potrivit unor surse din partidoi, acesta l-ar fi lăsat fără replică pe Drac Nea când i-a transmis să aibe grijă, că în pixul lui stă numirea noilor şefi de la DNA şi Parchetul General, iar în cazul unei tentative de demitere din guvern a zis că ar avea timp, durează 5 minute, să propună procurori-şefi care să nu convină.

În plus, cică i-a mai amintit că Iohannis a întârziat până la limita permisă de constituţie remanierea unor miniştri care intraseră în conflict cu Drac Nea, aşa că va avea timp berechet să pună acolo taman pe cine nu vrea partidoiul, căci sigur neamţul în va păsui şi pe el. Deci, dacă e aşa, atunci menistrul ieşean are pe azi o bilă albă. I-o dăm însă abia la Paşti: ca să ciocnim şi noi ouăle cu ea…

Madamă galactică la orizont

Şi dacă tot mulţi cetitori sunt deja cu gândul la uichend, haideţi să vă spunem una scurtă dar vioaie şi din afara politichiei, fie ea de Bahlui sau de Dâmboviţa, ca să nu vă mai amărâm cu asta zilele libere. Mai exact, o observaţiune a amicului Archibald Tănase, carele zice că, în ultima vreme, pe orice docoment, invitaţiune, comunicare etc. madama Strat pe Lat, şefă la Pal Lat, scrie chiar în capul recipisei, mare, “Manager General Strat pe Lat”.

Aham, apăi ştiţi unde am mai văzut noi aşa ceva, stimaţi telespectatori? La o altă derectoare ieşeană de răsunet mondial, madama Beatrix de la Hoperetă, dragilor. Doar că, dacă la ultima madamă parcă mai merge treaba, că acolo ea chiar îşi pune amprenta artistică şi personală pe ce face, nu vedem cum să interpretăm chestiunea în primul caz. O fi având madama vreo intenţie politică oare, aşa cum se mai aude uneori prin zonă? Hm: pentru locale sau pentru parlamentare? Că pentru evropeneşti, gata, a luat Libelulă caimacul…

Comentarii