Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid

sâmbătă, 13 august 2022, 19:59
1 MIN
 Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid

Tehnicianul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat, într-un interviu pentru Il Messaggero, că se va retrage după ce i se va încheia aventura la gruparea spaniolă, relatează L’Equipe.

“Această etapă de la Madrid îmi va încheia cariera. După Real Madrid, mă voi retrage. Real Madrid este cel mai înalt vârf qal fotbalului, Este logic să existe cuvântul: ‘sfârşit’ după această experienţă”, a afirmat antrenorul în vârstă de 63 de ani.

La 28 mai, Carlo Ancelotti a devenit cel mai titrat antrenor în Liga Campionilor, cu patru trofee. De asemenea, el este singurul antrenor care a câştigat toate cele cinci mari ligi de pe continent.

Ancelotti are contract cu Real Madrid până în 2024, însă este dispus să rămână la clubul spaniol atât timp cât va fi dorit: “Dacă Real mă ţine zece ani aici, voi antrena zece ani”.

Comentarii