Andrei și Daniel, suflete de ieşeni adevărați

marți, 11 august 2020, 01:43
3 MIN
 Andrei și Daniel, suflete de ieşeni adevărați

În condiţiile problemelor financiare grave existente la Poli, Cristea a acceptat reducerea consistentă a salariului în sezonul viitor.Daniel Pancu, antrenorul care e la un pas de a prelua Poli, nici nu a discutat despre salariul lui

Politehnica Iaşi nu înseamnă doar gaşca de incompetenţi şi sinecurişti care au populat clubul în ultimii ani, ci şi oameni de calitate, profesională şi umană. Modelul dat de Adrian Ambrosie, care, după ce a uşurat conturile clubului în fiecare lună de peste 32 000 de lei doar pentru salariu şi a încasat prime consistente (una, achitată în 2018, de peste 45 000 de lei net!), va mai lua încă peste 100 000 de lei net, ca urmare a plecării din executiv, nu a fost copiat de alte persoane.

Cititi si: Horodniceanu strânge laţul: vicele Harabagiu, descusut 5 ore despre un plan de milioane de euro

Ieri, Politehnica Iaşi a anunţat prelungirea contractului atacantului Andrei Cristea pentru încă un an. Condiţiile sunt foarte avantajoase pentru club, jucătorul acceptând o reducere salarială consistentă în condiţiile în care Poli trece prin grave probleme financiare. Preşedintele clubului, Ciprian Paraschiv, a subliniat atitudinea lui Cristea: “Andrei a înţeles situaţia dificilă în care se află clubul. Am discutat doar câteva minute cu el, a acceptat imediat contractul pe care i l-am oferit, nu a cerut nimic în plus. Este vorba de o reducere, consistentă şi nu simbolică, a salariului pe care îl avea, pentru următorul an în care va juca la Poli. Mi-a dovedit încă o dată că pentru el nu contează banii când e vorba de clubul lui de suflet. Sper ca exemplul lui Andrei să fie urmat şi de alţi jucători, fie aflaţi la final de contract, fie sub contract”.

Cititi si: „Pasajul Groazei“ din Frumoasa și pasarela Socola, scoase la licitație pentru refacere

Paraschiv a spus că nici cu Daniel Pancu nu a discutat deloc despre partea financiară. Asta deşi cel mai bun produs din istoria fotbalului ieşean e la un pas de a accepta riscanta provocare de a deveni antrenorul unei echipe cu multe incertitudini, cu toate că avea securizat pe doi ani un post călduţ, important şi foarte bine plătit, preşedinte la Rapid Bucureşti. Pancu a început deja să se preocupe intens de Poli, deşi revenirea în Copou ar trebui clarificată astăzi.

Cititi si: Covid la Iaşi: de la 69 la doar 12 nou infectaţi. Secția ATI, ocupată tot 100%. „Avem emoţii în fiecare zi“

Antrenorul nu s-a gândit la retribuţia lui, ci a cerut doar ca jucătorii să fie plătiţi la timp măcar în startul sezonului. Un răspuns pe această temă urmează a fi dat după noi discuţii dintre Paraschiv şi primarul Iaşului, Mihai Chirica. Paraschiv a lăsat de înţeles că va renunţa la conducerea clubului în cazul în care municipalitatea nu va susţine Politehnica în această perioadă grea. Reamintim, Poli are datorii de circa 1,5 milioane euro şi nicio sursă de finanţare clară pentru sezonul care începe săptămâna viitoare, o mare parte din drepturile TV urmând a fi direcţionată către Mircea Rednic şi Ambrosie. Rednic mai are de recuperat 165 000 de euro de la clubul pe care l-a împrumutat în mai multe momente delicate. Mai multe anunţuri ferme legate de viitorul clubului sunt aşteptatemiercuri, când e prevăzută reunirea lotului. (Ovidiu MINEA)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii