Angajații unei librării au adoptat un cal pe nume Hank. Animalul face boacăne, dar copiii îl adoră

luni, 20 septembrie 2021, 07:28
1 MIN
 Angajații unei librării au adoptat un cal pe nume Hank. Animalul face boacăne, dar copiii îl adoră

Locatar surpriză, la o bibliotecă din statul american Kansas! Cei care merg acolo să împrumute cărţi fac, vrând-nevrând, cunoştinţă şi cu Hank, un cal, care s-a instalat comod în acea locaţie.

Angajaţii au ales pentru el acest domiciliul neconvenţional, în speranţa că oaspetele îi va binedispune pe cei care vin să citească sau să împrumute cărţi.

Şi, totodată, poate îi va face şi pe cei mici să îşi dorească sa revină mai des la bibliotecă.„Hank face parte dintr-un program care se numeşte «Pagini cu un scop anume», prin care îi inspirăm pe copii să învețe să iubească lectura”, a declarat Tammi Regan, stăpâna lui Hank.

Prin intermediul acestui program, copiii pot împrumuta o carte de la bibliotecă, apoi pot merge în vizită la o fermă de animale, unde sunt încurajaţi să le citească necuvântătoarelor.„Copiii pot să vină și să învețe cum să se poarte cu un cal, cum să îl iubească, să aibă grijă de el și să îi citească. Lui Hank îi place să i se citească”, a mai adăugat aceasta.

Supravegheat îndeaproape de angajaţi, animalul se plimbă printre rafturile cu cărţi, dar are şi momente când mai face câte o boacănă.

Dacă iniţiativa va avea succes, directoarea bibliotecii spune că nu va sta pe gânduri să adopte şi alte animale.

Sursa: StirilePROTV

Comentarii