Caută 
5 MIN
Nu e obligatoriu să fii un om bun ca să fii un chirurg strălucit. Sau să fii informat sau ancorat în viaţa publică. Să înţelegi ce se întâmplă în jurul tău. Însă faptul că eşti un chirurg strălucit te face, fie că vrei, fie că nu, influent.
Când alţii ar fi renunţat, profesorul Tinică s-a luptat să salveze un institut ţinut în viaţă de aparate. Şi nu mă refer acum, după incendiu, ci la anii în care un chirurg atât de talentat cum este Grigore Tinică, şi-ar fi găsit un loc la vârful oricărui spital de top din Europa sau de peste ocean, din SUA. Desigur, acolo nu ar fi fost „Profesorul”, cel care desparte mulţimile de pacienţi când păşeşte pe holurile spitalului şi în faţa căruia îşi pleacă frunţile colegii. Ar fi fost unul dintre chirurgii de top, poate chiar cel mai bun, din fruntea unui spital performant. Însă, indiferent de motivele care l-au determinat să rămână în Iaşi, printre care, intuiesc, este şi o formă de patriotism local şi regional, uşor de citit printre rânduri la rarele sale ieşiri publice, importante sunt consecinţele: a creat la Iaşi un important centru de chirurgie cardiovasculară, a salvat sute, mii de vieţi, a pregătit noua generaţie de doctori. Pe scurt, Iaşul îi datorează multe.
Dar nu e obligatoriu să fii un om bun ca să fii un chirurg strălucit. Sau să fii informat sau ancorat în viaţa publică. Să înţelegi ce se întâmplă în jurul tău. Însă faptul că eşti un chirurg strălucit te face, fie că vrei, fie că nu, influent, iar oamenii ascultă de lucrurile pe care le spui, uneori poate mai mult decât recomandă medicii.
La prezentarea proiectului de management de săptămâna aceasta, pentru obţinerea unui nou mandat de manager, profesorul Tinică a continuat o peroraţie mai veche, pe care o ţine de fiecare dată când poate. Presa dezinformează, loveşte în medici, nu îi lasă să îşi facă meseria. Asta venind din partea omului pe care atunci când vrei să-l suni îţi spune la telefon „nu mă mai deranjaţi, nu am timp să vorbesc, eu salvez vieţi, voi ce faceţi?”. Păi cum ce facem? Ne spune domnul profesor de fiecare dată când are ocazia. Dacă prinde un pic de elan, Grigore Tinică poate să deconspire o adevărată reţetă a presei care, la comanda forţelor oculte, atacă şi distruge medicii din România. El salvează vieţi, noi le curmăm, le distrugem. Şi nu e singurul.
Toată lumea ştie că în spatele fiecărui text a cărei menire nu e să ridice pe cineva în slăvi sigur există o combinaţie ascunsă, o comandă editorială, un interes virulent. Sună un pic ca în filmele proaste cu spioni, dar e o realitate cu care te întâlneşti în foarte multe cercuri. Însă în spatele fiecărui reportofon nu e obligatoriu se fie un jurnalist, cum nici în spatele fiecărui halat nu e un medic şi, din păcate, nu toate catedrele sunt ocupate de profesori. Oportunismul nu discriminează între profesii. Presa e văzută fie ca o cabală a cărei funcţionare e cunoscută doar de iniţaţi, fie ca un subiect la care, la fel ca în fotbal şi politică, se pricepe toată lumea. Nu e lapte şi miere în presă, dar nu trebuie să fii profesor universitar să ştii că dacă îţi alegi sursele cum trebuie termini ziua mai informat decât ai început-o. Există, desigur, subtilităţi şi nuanţe, dar profesorul Tinică şi mulţi alţii ca el nu se referă la ele.
M-am săturat să aud oamenii inteligenţi ai ţării spunând că presa dezinformează cu o certitudine dezarmantă. Pentru că ei consideră toate haznalele presă şi toţi băgătorii în seamă jurnalişti. Nu fac deosebire nici între oameni şi nici între instituţii. Nu fac diferenţa între rea-voinţă, comandă editorială şi prostie că -– har Domnului! – există doze suficiente din toate astea în presă. Dar poate nu mai multe decât în politică sau în sistemul medical. Mi-ar fi simplu şi mie să pun toţi medicii în aceeaşi găleată şi să spun că toţi sunt şpăgari sau „Ziarului de Iaşi“ să-i publice pe toţi cei care trec pragul redacţiei urlând „malpraxis!“, cu poveşti din alea în care aruncă cu plicurile de bani în medici. Multe poveşti implicându-l şi pe profesorul Tinică. Dar, spre deosebire de ce crede, multe dintre ele nu văd lumina tiparului.
Există presă care se face corect, la nivel naţional şi local, iar în marea ei majoritate nu există o agendă ascunsă. Ţine de gradul de educaţie al celui care scrie, de cât pricepe cel care editează, de frustrările personale şi experienţele personale de viaţă. De cele mai multe ori, presa e făcută de reporteri, nu de patroni, şi de multe ori e stricată de greşeli de editare, uneori ale editorilor, nu de conspiraţii ascunse.
Şi la cât de mult bine face în sala de operaţii, profesorul Tinică nu îşi dă seama că e exponentul unui curent care va mătura totul din presă. Măcinând încrederea în instituţiile şi în oamenii care se chinuie să îşi facă treaba onest, în 5-10 ani profesorul Tinică va obţine exact ce-şi doreşte şi va putea spune că a avut dreptate: în presă vor supravieţui câteva insule finanţate de cititori, iar restul vor fi aceleaşi haznale cu surse de finanţare din Teleorman şi Seychelles menite să manipuleze şi să dezinformeze.
