Reporter:Ce este un atac de panică?

Psiholog clinician, Cristina Nedelcu, Spitalul de Psihiatrie ”Socola” Iaşi: Atacul de panică este un episod neaşteptat a unei frici intense sau a unui disconfort intens care atinge un maximum în câteva minute şi este însoţit de simptome somatice: palpitaţii, senzaţie de sufocare, disconfort toracic, transpiraţii, senzaţii de dificultate sau chiar incapacitate de a respira, senzaţie de leşin.  Persoana este copleşită fie de gândul că ar putea muri, fie de gândul că pierde controlul, că îşi pierde minţile. În majoritatea cazurilor, se declanşează brusc, fără avertisment şi fără un motiv evident. Senzaţiile corporale, gândurile catastrofice sau situaţia asociată cu atacul de panică pot fi percepute ca ameninţătoare şi atunci devin factori declanşatori pentru  alte atacuri de panică.  Senzaţiile corporale primesc  o interpretare catastrofică. De exemplu  ameţeala, vertijul care altă dată avea o explicaţie de genul  ”Îmi este foame, nu am mâncat”, acum ameţeala este asociată cu accidentul vascular. Cu cât suntem mai atenţi la senzaţiile fizice, cu atât acestea se intensifică şi cresc panica. Panica  modifică comportamentul: persoanele fie încep să evite tot felul de lucruri sau situaţii, fie dezvoltă  un comportament de asigurare. De exemplu nu mai fac sport , nu mai beau cafea sau evită să se întâlnească cu prietenii de teama de a nu face un alt atac de panică ori de teama de a fi judecaţi de către ceilalţi. Mersul foarte des la medici poate fi un alt mecanism de asigurare. Simt palpitaţii – mă duc la cardiolog;  ameţesc  – mă duc la neurolog,  şi aşa mai departe, în funcţie de senzaţiile fizice. Acest lucru ajută pe moment  pentru că aflu că nu am o problemă, dar pe termen lung mă menţine în anxietate, pentru că senzaţiile fizice există în continuare. Evitarea,  asigurarea şi hipervigilenţa (scanarea repetată şi periodică a corpului) menţin atacurile de panică.

Rep.:De ce apar atacurile de panică?

Psiholog Cristina Nedelcu:Am vorbit mai devreme de asigurări. Acest tip de întrebări pot fi mecanism de asigurare. Şi asta pentru că aşa cum spuneam teama de a înnebuni este una din ideile dominante ale atacului de panică. Atacul de panică are la bază o frică intensă.  Anxietatea are în prezent o incidenţă foarte mare şi sunt din ce în ce mai multe persoane care se confruntă cu atacuri de panică. Trăim, aşa cum ne placem să spunem, în epoca vitezei, suntem mai stresaţi, mai îngrijoraţi, simţim că nu ne mai ajunge timpul.  Bineînţeles, fiecare are propria vulnerabilitate la care contribuie mai multe elemente: factori biologici, educaţia, modelele din mica copilărie, modul în care am construit relaţiile şi cum se desfăşoară acestea, modul în care ne raportăm la lume şi un anumit context de viaţă poate declanşa un episod intens de disconfort sau un atac de panică. Factori de stres importanţi, vestea legată de boală sau decesul unei persoane, un accident, un divorţ au un impact emoţional diferit asupra oamenilor. Intensitatea impactului este în funcţie de vulnerabilitatea fiecăruia. Dacă în copilărie o persoană a fost mai bolnăvicioasă şi a primit tot timpul mesaje legate de starea de sănătate, de genul ”Îmbrăca-te mai bine să nu răceşti!”, ”Fii atent să nu te loveşti!”, poate deveni mai vulnerabil legat de starea de sănătate şi atunci ca adult să simtă mult mai intens un disconfort într-un context legat de boală.

Ce putem face când apare un atac de panică

Rep.:Ce putem face când apare un atac de panică? Se spune că ajută dacă respirăm într-o pungă de hârtie. E adevărat?

Psiholog Cristina Nedelcu: Da, este o tehnică care se foloseşte, însă părerile sunt împărţite. În timpul atacului de panică persoana hiperventilează:este vorba de respiraţii prea profunde sau prea rapide. Senzaţia pe care o simte este că nu îi ajunge aerul. Există de asemenea şi soluţia exerciţiilor de respiraţie.Sunt foarte eficiente dar numai dacă se efectuează corect. Din acest motiv recomand ca astfel de exerciţii să fie învăţate şi practicate iniţial în prezenţa unui specialist, un psihoterapeut care are experienţă în astfel de tehnici şi poate stabili dacă persoana în cauză  şi-a însuşit corect tehnica respiraţiilor abdominale. Abia apoi pot fi  aplicate în atacul de panică. Altfel, dacă nu sunt bine efectuate, persoana în cauză se va gândi că nu ajută, deşi efectuate corect, exerciţiile de respiraţie pot fi foarte eficiente. Bineînţeles, unii pot încerca să le înveţe de pe internet unde se găsesc foarte multe filmuleţe despre tehnici de respiraţie. Ideal ar fi însă să ceară şi părerea unui specialist care să-i spună dacă efectuează corect exerciţiile. Ajută şi distragerea atenţiei. Funcţionează ca şi în cazul copiilor care atunci când se lovesc, mama îi ia repede să le arate ceva interesant şi durerea se atenuează deoarece copilul nu îi mai acordă aceeaşi atenţie. Ne poate ajuta să ne decentrăm atenţia de pe corpul nostru şi atunci senzaţiile fizice să se diminueze.

Cum putem ajuta o persoană care are un atac de panică

Rep.:Acesta este un mod în care cei din jur pot ajuta o persoană care suferă un atac de panică. Să încercăm să le distragem atenţia, ducând discuţia spre alte teme decât faptul că nu pot respira şi vor muri?

Psiholog Cristina Nedelcu:  Da, poate ajuta foarte mult să încercăm să discutăm cu persoana respectivă şi să încercăm să-i distragem atenţia de la simptomele pe care are senzaţia că nu le poate controla. Asta nu înseamnă că trebuie să le spunem că totul o să fie  bine. Putem să le spunem:”Poţi  să treci peste asta. Inspiră şi expiră adânc cât număr eu până la 10”. Dar nu ajută cu nimic dacă le spunem că totul va fi bine. Atacurile de panică nu vor dispărea peste noapte şi atunci nu ajută să îi minţim. Îi putem ajuta îndrumându-i la specialist.

Soluţii: psihoterapie sau medicaţie?

Rep.:Şi, totuşi, cum poate să fie totul bine? Ce ajută pentru a rezolva problema atacurilor de panică? Există tratament? Ajută medicamentele? Sunt multe persoane care apelează la medicaţie anxiolitică pe perioadă îndelungată sperând că se va rezolva această problemă.

Psiholog Cristina Nedelcu: Există intervenţii psihoterapeutice dar şi farmacologice. În atacul de panică de primă intenţie este psihoterapia cognitiv-comportamentală, cel puţin aşa recomandă ghidurile. Dar şi medicaţia este foarte eficientă. Ele pot funcţiona foarte bine împreună dar şi separat. Este o alegere. Există persoane care preferă să nu ia medicamente şi apelează direct la psihoterapeut. Dar de multe ori există şi alegerea din motive financiare. Psihoterapia nu este un serviciu decontat de Casa de Asigurări, nu te poţi duce la psihoterapeut cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Medicaţia din acest punct de vedere este mult mai accesibilă.

De ce apar senzaţia de sufocare şi teama iminentă de moarte?

Atacurile de panică nu reprezintă o boală inventată. Ele reprezintă o suferinţă reală pentru cei care le trăiesc. Panica este o frică extremă pe care o simţim în cazul unui pericol de viaţă şi de moarte sau de teroare. Un atac de panică este, de fapt, o reacţie exagerată a organismului fata de un eveniment pe care o persoană îl consideră că fiind un pericol extrem pentru ea.

Creierul nostru nu poate face distincţia dintre un pericol real şi teama pe care o simţim în faţa unui pericol pe care îl exagerăm foarte mult din motive care diferă de la persoană la persoană.  Creierul reacţionează la fel în ambele cazuri şi dezvolta un reflex de răspuns numit "luptă sau fugi".

Creierul va ordona sistemului nervos să activeze acest mecanism: sistemul endocrin va secreta anumite substanţe chimice (de exemplu adrenalina), se accelerează bătăile inimii şi respiraţia, pentru că este nevoie de o cantitate mult mai mare de oxigen şi de energie, sângele este direcţionat în principal către muşchii mari, apar transpiraţia şi uscăciunea gurii, încetinesc funcţiile sistemului digestiv, creierul devine foarte alert etc.

În cazul atacului de panică, acest mecanism se declanşează brusc şi violent. Aşadar, sesizând pericolul, creierul dă comanda ca organismul să primească mai mult oxigen, necesar luptei. Intervine aici o respiraţie alertă şi mai rapidă – hiperventilaţia, oxigenul ajuns în organism nu este consumat, iar dioxidul de carbon nu este eliminat.

Ajungem la un cerc vicios, în care nu mai are loc schimbul corect dintr oxigen şi dioxid de carbon, şi de aici şi senzaţia de sufocare şi durere în piept asemănătoare unui infarct miocardic, un sentiment acut că murim şi că nu avem control. De aceea, multe persoane ajung la urgenţe crezând că au suferit un infarct miocardic.