Atenţie la mască: zeci de amenzi aplicate în locurile aglomerate!

Sute de poliţişti sunt agrenaţi la Iaşi în acţiuni de control.

joi, 08 octombrie 2020, 01:50
1 MIN
 Atenţie la mască: zeci de amenzi aplicate în locurile aglomerate!

Acţiune de amploare a poliţiştilor alături de reprezentanţi ai altor instituţii de control în parcuri, târguri, pieţe şi centre comerciale. În urma controalelor, autorităţile au dat zeci de amenzi, în valoare de aproape 14.000 lei. 

“În 6 octombrie, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, au fost desfăşurate în sistem integrat noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, pieţe, târguri şi terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. La activităţile desfăşurate în cele două zile au participat peste 300 de politişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai ITM, DSV, DSP şi ANPC. Astfel, au fost verificate 94 de societăţi comerciale şi au fost verificate 523 de mijloace de transport, fiind legitimate 380 persoane. În urma neregulilor constatate pe parcursul acţiunilor au fost aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 13.650 de lei, dintre care 37 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. Recomandăm cetăţenilor să respecte măsurile de protecţie sanitară şi de distanţare fizică pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Comentarii