ATENȚIE MARE! Cozile de la cabinetele medicale pot fi bombe biologice cu Covid

sâmbătă, 07 noiembrie 2020, 02:56
1 MIN
 ATENȚIE MARE! Cozile de la cabinetele medicale pot fi bombe biologice cu Covid

Medicii de familie recomandă pacienţilor să nu vină la cabinet decât cu programare

Medicii de familie ieşeni îşi roagă pacienţii să vină la cabinet pe bază de programări sau, dacă acest lucru nu este posibil, să evite crearea aglomeraţiei pe holuri, unde riscul de infectare cu SARS-CoV-2 este foarte ridicat. „Au existat mai multe afirmaţii conform cărora pacienţii ar fi fost ţinuţi afară, că nu îi primim în cabinet. O soluţie foarte bună ar fi programarea, pacienţii care vin mereu ştiu, dar unii nu, şi trebuie să înţeleagă că este pentru protecţia lor. Dacă există un singur pacient pozitiv într-un hol de aşteptare aglomerat, reprezintă o adevărată bombă biologică. Să nu uităm că medicina de familie este singurul palier din sistemul sanitar românesc care poate fi accesat fără obligativitatea testului PCR. Rugăm pacienţii să ne înţeleagă, îi credem că uneori sunt supăraţi că suntem nevoiţi să îi reţinem în faţa cabinetelor, dar dacă avem un partener real, care ne este mereu alături în aceste condiţii, acesta este pacientul”, a precizat dr. Dana Popescu, medic de familie din comuna Deleni.

De asemenea, specialiştii recomandă pacienţilor să ia legătura telefonic cu medicul lor şi, doar dacă este absolut necesar, să se prezinte fizic la cabinet. 

Comentarii