AVERTISMENT: Trump nu poate să scutească un stat membru de la taxe vamale fără să scutească întreaga UE

joi, 08 martie 2018, 13:30
2 MIN
 AVERTISMENT: Trump nu poate să scutească un stat membru de la taxe vamale fără să scutească întreaga UE

Donald Trump nu poate să scutească un stat membru UE de taxele pe vrea să le impună importurilor de oţel şi aluminiu fără să antreneze mecanic o scutire a întregii Uniunii Europene, a declarat joi vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) Jyrki Katainen, relatează AFP.

 

”Dacă ei încearcă să facă o excepţie cu privire la unul dintre statele noastre membre, asta înseamnă o excepţie pentru întreaga UE”, având în vedere că politica comercială este o politică comunitară, a insistat Katainen într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, consacrată altui subiect. ”Ceea ce am citit astăzi (joi) este că (americanii) probabil au în vedere scutiri ale unor ţări din NAFTA (Acordul de liber-schimb nord-american între Statele Unite, Medica şi Canada) (…) dar ei au menţionat şi Regatul Unit şi poate şi alte ţări”, a subliniat el.

Donald Trump a anunţat în urmă cu o săptămână că intenţionează să impună taxe de 25% importurilor de oţel şi de 10% celor de aluminiu, relansând spectrul unui război comercial între Statele Unite şi mulţi dintre aliaţii săi, inclusiv UE. ”Sunt posibile derogări pentru Mexic, Canada (…) şi potenţial alte ţări”, a declarat miercuri Sarah Sanders, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, evocând o evaluare ”ţară cu ţară” pe criterii de ”securitate naţională”. ”Noi aşteptăm cu nerăbdare decizia finală”, a răspuns joi Katainen, precizând că UE a ”contactat autorităţile americane în ultimele săptămâni şi zile, în mod intens, într-o încercare de a le convinge să nu provoace pagube majore economiei lor şi economiei mondiale”.

Untul de arahide, sucul de portocale şi burbonul – un whisky american – fac parte dintre produsele pe care UE ar putea să le taxeze puternic în cazul în care Donald Trump îşi confirmă ameninţarea de a impune taxe vamale oţelului şi aluminiului, a anunţat miercuri comisarul european al Comeţului. ”O listă provizorie este în discuţie” şi va fi făcută publică, a anunţat Cecilia Malmström într-o conferinţă de presă. ”Pe această listă se află produse din oţel, industriale şi agricole. Unele tipuri de burbon se află printre ele, dar şi alte articole precum untul de arahide, merişorul şi sucul de portocale”, a precizat ea.

Comentarii