Avocat: Julian Assange nu se simte foarte bine

vineri, 31 mai 2019, 11:11
2 MIN
 Avocat: Julian Assange nu se simte foarte bine

Avocatul fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, a declarat că clientul său nu a putut da declaraţii joi în cadrul unui termen al procesului său privind cererea Statelor Unite de extrădare deoarece „nu se simte foarte bine”, potrivit Euronews.

Assange, în vârstă de 47 de ani, trebuia să dea declaraţii joi în instanţă prin intermediul unui apel video. Fondatorul WikiLeaks se află într-un penitenciar din Marea Britanie, după ce a fost condamnat la 50 de săptămâni de închisoare pentru că nu a respectat condiţiile eliberării pe cauţiune, iar apărătorii acestuia încearcă să convingă judecătorii britanici să nu aprobe cererea autorităţilor americane de extrădare a sa.

Assange este acuzat de către autorităţile din Statele Unite de spionaj, după ce a dat publicităţii documente clasificate. El este căutat şi de către autorităţile din Suedia, unde este acuzat de viol, acuzaţie negată vehement de către acesta. Reprezentanţii WikiLeaks au anunţat prin intermediul unui comunicat că sunt „extrem de îngrijoraţi” în legătură cu starea de sănătate a lui Assange. Aceştia au comunicat că fondatorul WikiLeaks primeşte îngrijiri medicale în penitenciar. Potrivit comunicatului, Assange „a slăbit extrem de mult”, iar recent „nu a fost posibil să purtăm o conversaţie normală cu el”.

Fondatorul WikiLeaks a fost arestat de autorităţile britanice în incinta Ambasadei Ecuadorului din Londra, după ce i-a fost revocat dreptul de azil politic. Assange, care a petrecut ultimii şapte ani în Ambasada Ecuadorului, riscă acum extrădarea în Statele Unite, unde a fost acuzat de conspiraţie pentru furtul de secrete militare.

Comentarii