Bibliotecile şi societatea digitală

* în anul 2019, 53.6% din populaţia lumii a utilizat internetul; numărul de utilizatori de internet creşte, în medie, cu 10% în fiecare an; în medie, mai bine de 90% dintre locuitorii planetei trăiesc în regiuni cu acces la o reţea mobilă/de internet;

* serviciile de acces mobil la internet au cucerit lumea; în Europa, continentul cu cea mai dezvoltată infrastructură de acces la internet, 99.1% din populaţie a beneficiat, în 2019, de astfel de servicii;

* competenţele digitale ale utilizatorilor şi preţurile serviciilor de acces la internet rămân principalele piedici aflate în calea globalizării online.

Din aceeaşi sursă, aflăm că românii fac parte din categoria internauţilor cu abilităţi elementare de utilizare a resurselor online. Altfel spus, deşi trăim pe continentul cu cea mai dezvoltată infrastructură mobilă & online, nu prea ştim ce beneficii ne poate oferi accesul la internet de mare viteză, fapt reflectat şi în procentajul relativ modest al paginilor de internet având conţinut în limba română, între 0.4% şi 0.5%, în condiţiile în care limba-fanion a internetului rămâne, de departe, engleza. Totuşi, obiectivitatea ne îndeamnă să subliniem că, din totalul de 7,111 de limbi vorbite pe glob, româna face parte din grupul celor 40 de idiomuri prezente pe harta lumii online cu un conţinut web mai mare de 0.1%.

Înţelegem cât de relevante se dovedesc astfel de amănunte aparent triviale dacă adăugăm că, în perioada 2021-2027, Uniunea Europeană va aloca în jur de 9,2 miliarde de euro unui nou program, denumit Europa Digitală, destinat finanţării proiectelor concepute în jurul a cinci axe: supercalculul (engl. supercomputing), inteligenţa artificială, securitatea cibernetică, competenţele digitale avansate, precum şi asigurarea unei utilizări pe scară largă a tehnologiilor digitale la toate nivelurile economiei şi societăţii. Altfel spus, ne acomodăm zilnic la ritmurile unei lumi în care au înflorit deja noile medii digitale: e-governance, e-commerce, e-banking, e-health, e-learning etc.

În orizontul lumii digitale, prejudecata că toate bibliotecile sunt locuri damnate, uitate de timp şi de oameni poate fi contracarată de constatarea că, în condiţii fireşti, aceste instituţii beneficiază de prefacerile tehnologice ale vremii şi furnizează cunoştinţe ce înlesnesc apariţia de noi tehnologii. În toată lumea civilizată a zilelor noastre, educaţia şi cercetarea de calitate se împlinesc şi prin acces cât mai larg la resurse de încredere disponibile online.

Din complicata poveste românească a implementării accesului la diverse mijloace electronice de educaţie şi de lucru ştiinţific aflăm că intenţia de a concepe o bibliotecă digitală naţională s-a dovedit, mai întâi, o seamă de cuvinte mari. Totuşi, după mai bine de un deceniu de la momentul în care s-a înfiripat gândul de a alcătui o platformă naţională de valorificare electronică a unor colecţii (cărţi, reviste, ziare, arhive audio şi video etc.) aflate în zestrea unor instituţii cu profil cultural şi educativ, au atins faza de implementare două mari proiecte demne de interes şi de apreciere: Lib2life – Revitalizarea bibliotecilor şi a patrimoniului cultural prin tehnologii avansate şi E-cultura: Biblioteca Digitală a României.

Proiectul E-cultura dispune de un buget de peste 53 milioane lei, este coordonat de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii şi presupune, până la mijlocului anului 2021, acumularea a peste jumătate de milion de obiecte digitale, mai precis 570.590 de resurse aflate în gestiunea celor 29 de instituţii participante (http://culturalia.ro/). În bună parte, acestea se vor adăuga celor aproape 58 de milioane de unităţi multimedia disponibile prin accesarea platformei Europeana.

Proiectul Lib2life (http://lib2life.ro/) este dezvoltat de un consorţiu format din cele patru Biblioteci Centrale Universitare (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara), Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică. Structura de rezistenţă a acestui demers care dispune de un buget de aproape un milion de euro este organizată în acord cu patru aspecte: a) valorificarea tehnologiilor de ultimă generaţie în analiza şi restaurarea documentelor de patrimoniu, b) transpunerea în format electronic a unui fond documentar de aproximativ 5 milioane de pagini şi realizarea unei biblioteci academice digitale de importanţă naţională, c) managementul modern al documentelor care vor alcătui Biblioteca Educaţională Digitală Naţională şi d) implementarea unor aplicaţii interactive, orientate către valorificarea patrimoniului imobil şi mobil al instituţiilor participante. Mizele acestui demers high-tech coordonat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti se leagă, în primul rând, de reconfigurarea rolului activ pe care marile biblioteci universitare din România s-ar cuveni să îl aibă în furnizarea unor resurse online de calitate, cu mare vizibilitate.

Prefigurate în perioada 2016-2017, dar implementate începând cu 2018, astfel de exemple de colaborare instituţională oferă şansa de a racorda bibliotecile importante ale României la reperele societăţii digitale, iar beneficiile imediate se observă în înzestrarea cu echipamente performante de lucru, în dezvoltarea de noi abilităţi profesionale şi, nu în ultimul rând, în reformularea ofertei de resurse şi de servicii puse la dispoziţia utilizatorilor. Când vrem, se poate.

Resurse online:

https://www.itu.int/en/ITU-D/Statistics/Pages/facts/default.aspx

https://w3techs.com/technologies/history_overview/content_language

http://culturalia.ro/

http://lib2life.ro/

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi