Bilanţul victimelor alunecării de teren din Filipine creşte la 68 de morţi

luni, 12 februarie 2024, 17:41
2 MIN
 Bilanţul victimelor alunecării de teren din Filipine creşte la 68 de morţi

Alunecarea de teren cauzată marţi de ploi importante într-un sat minier în sudul Filipinelor s-a soldat cu cel puţin 68 de morţi, iar salvatori nu mai nicio speranţă să găsească supravieţuitori, anunţă autorităţile, relatează AFP.

Peste zece cadavre au fost scoase din noroi luni. Alte 51 de persoane sunt date în continuare dispărute, inclusiv mineri şi locuitori ai satului, potrivit unui ultim bilanţ anunţat de autorităţile locale. Un bilanţ anterior anunţa 54 de morţi şi 63 de dispăruţi.

Această alunecare de teren, în satul Masara, în apropierea unei mine de aur, a acoperit o staţie a autobuzului destinat angajaţilor minei şi 55 de case în acest sat situat pe Insula Mindanao, în sudul Filipinelor. Stânci, noroi şi arbori au fost alunecat la vale, pe o distanţă de 700 de metri, pe un munte situat în apropierea minei, şi au acoperit aproape nouă hectare.

”A trecut aproape o săptămână de la alunecare şi (…) presupunem că nu mai este nimeni în viaţă acolo”, a declarat un purtător de cuvânt al Biroului de la nivelul provinciei însărcinat cu gestionarea catastrofelor în Davao de Oro, Edward Macapili.

”În zonă este un miros îngreţoşător şi trebuie să accelerăm extracţia”, subliniază el. O zonă de aproximativ 50 de metri adâncime rămâne de verificat, anunţă el. Autorităţile au anunţat că vor continua căutările până la găsirea tuturor dispăruţilor.

Alunecările de teren sunt frecvente într-o mare parte a Filipinelor, din cauza reliefului muntos, unor precipitaţii puternice şi despăduririi din cauza exploatării miniere, a agriculturii prin ardere şi exploatării forestiere ilegale.

Precipitaţii care durează de mai multe săptămâni în anumite zone pe Mindanao, a doua cea mai mare insulă din Filipine, au cauzat zeci de alunecări de teren şi inundaţii, care au determinat zeci de mii de oameni să se refugieze în adăposturi de urgenţă.

 

Comentarii