Blinken: Recunoaşterea aşa-numitelor „Republici Populare Doneţk şi Lugansk” ca fiind „independente” necesită un răspuns rapid şi ferm

marți, 22 februarie 2022, 08:00
1 MIN
 Blinken: Recunoaşterea aşa-numitelor „Republici Populare Doneţk şi Lugansk” ca fiind „independente” necesită un răspuns rapid şi ferm

Secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat că recunoaşterea de către Rusia a regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk necesită un răspuns "rapid şi ferm".

"Recunoaşterea de către Kremlin a aşa-numitelor "Republici Populare Doneţk şi Lugansk" ca fiind "independente" necesită un răspuns rapid şi ferm şi vom lua măsurile adecvate în coordonare cu partenerii noştri", a scris Blinken pe Twitter.

Vladimir Putin a decis luni să recunoască independenţa separatiştilor pro-ruşi din Ucraina.

Această recunoaştere rusă a separatiştilor scurtcircuitează procesele de pace rezultate în urma acordurilor de la Minsk în 2015, semnate de Rusia şi Ucraina, mediate de Franţa şi Germania, şi care urmăreau tocmai o revenire sub suveranitatea ucraineană a acestor zone.

Liderii occidentali au promis sancţiuni contra Moscovei în caz de recunoaştere unilaterală a acestor teritorii din estul Ucrainei, unde trăiesc în jur de trei milioane de persoane, potrivit estimărilor. 

Comentarii