Boris Becker: ”Anul acesta va fi deosebit de dur pentru Rafael Nadal”

marți, 22 septembrie 2020, 19:20
1 MIN
 Boris Becker: ”Anul acesta va fi deosebit de dur pentru Rafael Nadal”

Legenda tenisului german, Boris Becker, crede că Rafael Nadal va avea mai multe dificultăţi decât de obicei pentru a câştiga anul acesta la Roland Garros (27 septembrie-11 octombrie) din cauza absenţei sale din competiţii.

''Anul acesta va fi deosebit de dur pentru Rafael Nadal'', a spus Becker. ''El este favoritul meu numărul unu, dar diferenţa dintre el şi ceilalţi jucători este mai mică anul acesta decât de obicei'', a adăugat acesta.

Germanul a menţionat că Nadal, care nu a participat la US Open şi a jucat puţine turnee, ''nu este în forma sa obişnuită''.

''Îi lipsesc meciurile'', a completat Becker.

În opinia lui Becker, principalii rivali ai lui Nadal vor fi Djokovic şi austriacul Dominic Thiem.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii