Cadavrul unei fetițe, găsit în urma accidentului de pe Fluviul Rin în care au murit români

marți, 04 iunie 2019, 20:27
1 MIN
 Cadavrul unei fetițe, găsit în urma accidentului de pe Fluviul Rin în care au murit români

Echipele de intervenţie au găsit, marţi, cadavrul fetiţei dispărute în urma accidentului produs săptămâna trecută pe Fluviul Rin, bilanţul ajungând la patru morţi, anunţă autorităţile germane şi franceze.

Cadavrul fetiţei a fost identificat de familie, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei germane.

"Corpul fetiţei dispărute de joi a fost găsit de un grup fluvial franco-german, în aval de localitatea Gerstheim, în zona germană a fluviului", a confirmat Prefectura de resort din Franţa.

Doi cetăţeni români au murit, iar altul a fost rănit uşor în accidentul produs săptămâna trecută pe Fluviul Rin, a anunţat Ministerul român al Afacerilor Externe.

O ambarcaţiune pneumatică în care erau doi adulţi şi doi copii, turişti români şi germani, s-a răsturnat joia trecută în Rin, în zona localităţii franceze Gerstheim, situată la frontiera cu Germania.

mediafax.ro

Comentarii