Calomnie

După declaraţiile amănunţite ale decanului de la Muzicologie, Toropişniţ Baibuţă, şi ale vestitului profesor de Istoria flautului (de la aceeaşi prestigioasă facultate), Silpiu Băgăună, Comisia de Etică a Universităţii se afla într-un impas şi mai mare ca la început. Treaba se dovedea complicată rău, dându-i migrene preşedintelui sobrului for, juristului Lezin Morbidabil. „E necesar să recapitulăm aici faptele!” le zise el deodată colegilor judecători – aparent la fel de derutaţi -, mai mult pentru a rupe tăcerea încordată şi nu pentru că s-ar fi aşteptat să obţină astfel o soluţie rapidă la imensa dilemă morală în care eşuaseră. „Aşadar, la Muzicologie, se ţinea un consiliu profesoral de rutină, cu diverse documente administrative de avizat. Decanul Baibuţă a spus, la un moment dat, cumva într-o doară – Despre cum se vor programa examenele în sesiune să nu mă întrebaţi pe mine, vă rog, ci pe doamna prodecan, întrucât dumneaei se ocupă de asta! O menţiune, să admitem cu toţii, în esenţă benignă, fără conotaţii speciale de funcţionalitate a facultăţii. Totuşi, să observăm echidistant şi acest aspect, domnul profesor Băgăună a sesizat nişte nuanţe vulnerabile în precizarea decanului. O dorinţă discretă de a nu-şi asuma problemele delicate. Ca să fim exacţi, un fin transfer al dificultăţilor ce deteriorează, firesc, imaginea oricărui şef în timp, către subalternul imediat, acarul Păun, în cazul de faţă, doamna prodecan. De aceea profesorul Băgăună s-a simţit îndreptăţit să comenteze în plen – Domnule decan, fugiţi de responsabilitate precum antilopa gnu de leopard!”

Lezin s-a oprit o secundă şi şi-a privit echipa pe sub ochelari. Nimeni nu avea nimic de obiectat. Detaliile episodului erau exacte, fiind confirmate întocmai de martorii întâmplării, indiferent de tabăra în care s-ar fi situat ei. „Of”, a continuat preşedintele comisiei, „şi acum debutează bâlciul! Decanul Toropişniţ Baibuţă s-a simţit jignit, calomniat chiar, de comparaţia profesorului Silpiu Băgăună, făcând plângere la noi, cu solicitare de sancţiune pe linie administrativă pentru vinovat, adică pentru presupusul calomniator. Membrii Consiliului s-au împărţit în două. Unii declară că decanul are dreptate, fiind lezat, într-o manieră neacademică, de observaţia profesorului, ceilalţi, dimpotrivă, susţin veridicitatea comentariului (fie el şi puţin colorat) grefat într-adevăr pe o fugă de răspundere. Personal, stimaţi colegi, cred că noi nu avem de ce să judecăm fondul problemei, adică evitarea ori nu, de către decan, a responsabilităţii programării examenelor. Nu am ajunge la nici un rezultat. Pe de o parte, ca şef al facultăţii, este îndreptăţit să delege sarcini înspre subalterni, pe de alta, da, tot el ar trebui să răspundă în eventualitatea în care subalternii comit greşeli sau generează tensiuni în comunitate. Ca atare, în acest punct au amândoi dreptate, iar noi nu putem formula decât un verdict neutru. Durerea vine din evalaurea limbajului folosit în speţa actuală. E, doamnelor şi domnilor, ofensator ori ba? Iată întrebarea! Cu atât mai mult cu cât, în însăşi esenţa comentariului domnului profesor Băgăună, există ceva controversat, stimulator de ambiguitate amplă, maximă!”

Morbidabil, acribic profesor de Drept, medită, din nou, pentru câteva clipe şi apoi reveni cu nesperat aplomb: „Controversa se naşte din structura observaţiei lui Băgăună. I-a zis lui Baibuţă că fuge de responsabilitate precum antilopa gnu. Nu i-a spus băi, antilopo gnu sau, mă rog, băi, antilopule gnu, construcţii care ar fi reuşit să se califice oarecum pentru statutul de insulte, prin conţinutul de suprapunere a animalului antilopă cu decanul Toropişniţ. Aşa, precum antilopa gnu are numai conţinut de transfer simbolic-comparativ, strict în trăsătura fundamentală a fugii, dinspre decanul Toropişniţ către animalul antilopă. Prin urmare, mintea mea juridică tinde să sesizeze lipsa de culpă în comentariul (accept, ceţos) al profesorului Băgăună”. Morbidabil se înveseli subit. „Da”, adăugă el cu optimism, „am speranţa că ne îndreptăm spre o soluţie! Ar mai rămâne de clarificat dacă termenul în sine, de antilopă gnu, presupunând că, fie şi în cazul transferului simbolic, echivalează totuşi nişte trăsături ale decanului cu nişte trăsături ale animalului, e jignitor. Mie nu mi se pare. Antilopă sună a ceva gingaş, mai curând elogios. Ce, dacă eu v-aş striga acum antilopelor, v-aţi supăra? Nu ar trebui.

Ar fi ca şi cum aş diminutiva mental, cu simpatie, pentru voi. Ca şi cum v-aş spune antilopuţele mele drăguţe. Nu poate apărea supărare aici… Verificaţi totuşi pe Google! Cum arată antilopa asta gnu?” „Aidoma unui bou cu barbă, domnule profesor!” răspunse cineva din sală. Morbidabil se întunecă la faţă. Rosti sentenţios: „Atunci n-avem ce face. Îi sancţionăm pe amândoi! Propunem Senatului tăierea salariului fiecăruia cu 10% vreme de trei luni. Unuia pentru că l-a numit bou pe celălalt, iar pe celuilalt pentru că este.”

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi