Când au început pregătirile de divorţ ale lui Mihăiţă

joi, 08 februarie 2018, 02:50
3 MIN
 Când au început pregătirile de divorţ ale lui Mihăiţă

Ehehe, iacătă că s-a trezit şi Dragnea abia acuma să-l dea afară din partidoi pe premarele de la Iaşi, după ce omul şi-a aranjat toate ploile! Păi Mihăiţă, după cum vă spuneam noi încă de acuma juma’ de an, era pregătit pentru aşa ceva de atunci, până la ultimul detaliu. 

De-un par egzamplu, dacă vă mai amintiţi, vă spuneam de atunci că înfiinţarea funcţiei de manager public, un soi de şef de oraş, la care s-au cam mirat unii la ce-o mai fi şi asta bună, era coaptă cu dedicaţie pontru amicul de şpriţ şi de arme locotelent Habarnagiu, căci era previzibil că, dacă Mihăiţă va fi dat afară din partid, va ieşi cu tot cu vicele lui de mânuţă. Iar să înfiinţezi funcţia asta după excludere, iată că Mihăiţă s-a gândit bine că ar putea fi o problemă, căci majoritatea din conţiliu credem că nu va mai fi de partea lui ca până acum. Dar, om trăi şi-om vedea… Iar ăsta este doar un aspect. Al doilea, iote-l în rândurile de mai jos!

Care e planul de viitor şi cine-s peţitorii

Ar mai fi şi un al doilea aspect ce merită menţionat odată cu excluderea premarelui şi locotenenţilor săi din partidoi. Dragnea, carele cumva zice-se că mai era oarecum dispus să-l tolereze pe Mihăiţă până la o eventuală împăcăciune istorică, mai puţin probabilă, sau până la găsirea unui candidat care să-l bată la alegerile viitoare, mai mult probabilă, cică i-ar fi sărit muştarul şi şi-a zis că gata, apteptarea nu mai are sens, după ce a auzit că Mihăiţă l-a primit la Iaşi pe Ponta ca pe şeful lui de partid, pe 23-24 ianuarie. Şi încă ceva ce noi ştim, şi cică s-ar putea să ştie şi Dragnea: imediat ce va fi dat afară din partid, Mihăiţă şi ai lui vor anunţa intrarea în partiduleţul lui Ponta, pe listele căruia cică ar urma să candideze şi la localele viitoare. Şi, în sfârşit, încă una, ce n-o crede nici Dragnea, nici noi, dar de care Mihăiţă cică era convins. Că, dacă Dragnea sărea din schemă, el reuşea apoi să pună şaua pe partidoi la Iaşi. Să crezi asta în condiţiile în care 99% din primari îţi sunt împotrivă, oare cum se cheamă? În termeni medicali vorbind…

N-au nici un plan: prostie în stare pură?

Apropo, voi chiar credeaţi că Olguţa& Dragnea au un plan anume cu bulibăşeala asta a noului cod fiscal şi a legii salarizării? Tot mai multe voci, inclusiv din partid, spun că nu e vorba aicea decât de incompetenţă pură şi prostie crasă, toate rezultând din neînţelegea lucrurilor. Dar, tot răul spre bine: când ai reuşit să-ţi enervezi chiar votanţii tăi în legătură cu leafa, cale de întoarcere nu mai e…

PS: Iote că ne luatărăm cu politichia şi am uitat din nou, cum vă promiteam ieri, să vă relatăm aia tare vioaie cu domn gheneral în rezervă de la Ţaigherime… Haideţi aşadar că vorbim mâine, că, vineri fiind, numai mâine nu-i poimâine, vorba miresei. Funcţia doboară gradul, doară ştiţi…

**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

 

 

Comentarii