Cât se cuvine şi logic

Unul ar fi alegerile de la anul, adică de foarte curând, perspectivă în care ar fi nevoie, să zicem, de redislocarea forţelor în vederea campaniei ce urmează. Pentru că unii din cei care pleacă (de pildă fostul ministru al Justiţiei Vladimir Cebotari) vor fi cooptaţi în aparatul PD, cu sarcini asupra cărora mai păstrează, ce-i drept, tăcere. Oricum, a dat Plahotniuc de înţeles, nu vor sta pe tuşă, deci nu e o măsură punitivă, ci o manevră cu bătaie ceva mai lungă decât spun comunicatele şi, după ele, ştirile care le preiau mot a mot, ca pe nişte bucăţi din Scriptură. (Aspectul ăsta, ca să deschid o mică paranteză, e al naibii de curios: îţi arată fără acte inutile apartenenţa presei care altfel se dă de ceasul morţii să pară independentă şi imperial de echidistantă. Aici am ajuns: partidele încropesc comunicate, id est minciuni mai sclivisite – în care totul e calibrat la sânge, în joc fiind imaginea şi toate beneficiile din ariergardă -, presa le preia orbeşte şi docil, ca o curea de transmisie ce este.

Aşa că, până apar elemente mai palpabile, mestecăm ce-a îngăduit şeful de partid şi eminenţele din umbră ce-l formează. Nu sunt fanul lor, dar le-am admirat, mărturisesc, fineţea inciziilor şi modul superior matematic al prospecţiunilor: privite retrospectiv, evenimentele de ultimă oră, dar şi cele din fundal, acoperite deja de patina istoricităţii, sugerează un plan riguros şi o tenacitate a implementării cum nu ştiu dacă mai găseşti pe plai. Un efect, să zicem, al creierului colectiv ticsit într-un singur cap…

Şi cu toate  acestea, un hodoronc-tronc, practic inexplicabil, dacă operezi – şi cei mai mulţi n-au altă soluţie – cu surse aşa-zicând deschise: aceleaşi comunicate ale guvernului, declaraţii decupate din interviuri sau captate pe la televiziuni, ştiri, mai mult cu tendinţă decât obiective etc. Mă gândesc la Chiril Gaburici, fost premier vreo câteva luni acum trei ani, frumuşel, dar cam peltic şi sigur penibil, mai ales în zona panseurilor pe cont propriu, plecat pe fundalul unui scandal cu diploma de studii. Că n-a avut-o, de fapt, că a operat în acest sens cu falsuri. Ş.a.m.d. – chestie pe care n-a mai limpezit-o nimeni. Pe urmă au apărut nişte dezvăluiri cu maşinaţiuni, totul însă într-un limbaj aproape sibilinic, asezonat, ca la casele mari, cu elipse, de nu s-a mai înţeles nimic la final. Ce fu, de fapt, Gaburici? Ce rol a jucat, dacă a jucat vreunul, şi de ce a plecat într-un mod atât de jenant? Nu ştiură cei de l-au numit ce poamă este? Greu de crezut. Şi oricum, până la diplomă, îl aveau expres ca mod de vorbi. Măcar asta ar fi trebuit să-i pună în gardă, chiar dacă la noi lumea e „democratică”, nu se-mpiedică de bâlbe, nu are o ştachetă pentru coerenţă. Gaburici a fost împins în fotoliul de premier, pus apoi, după tipic, pe câteva monitoare, băgat în câteva ştiri şi cam atât. Odată l-am văzut în uniformă de militar, urcând sau coborând, probabil dintr-un helicopter, nu mai ţin minte în ce context: unul care cerea asortare, cu siguranţă. După care i-a pierit urma.

Ce va face omul ăsta la Ministerul Economiei? Şi de ce tocmai pe el îl paraşutează Plahotniuc acolo? Pentru, eventual, mintea de economist pe care a ţinut morţiş s-o ascundă de plebe în cele trei luni şi ceva, din februarie până în martie 2015? E absolut curioasă conjuncţia asta subită (după chipul şi asemănarea remanierii în cazul unui guvern dovedit, totuşi, eficient) a unei fantoşe inconsistente cu un domeniu devastat, prin care mişună prădătorii. Dar ne putem consola în schimb că de-aici încolo Gaburici va vorbi cu gura sfetnicilor din umbră: cât se cuvine şi logic.

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova