Cei trei muşchetari vizitează Estul

În presa românească a apărut informaţia neoficială, conţinută într-o postare a unui parlamentar ucrainean, potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis ar putea merge joi la Kiev, alăturându-se liderilor „celor trei mari” din Uniunea Europeană: cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Mario Draghi. După cum se ştie, demersurile de acest tip nu sunt confirmate în prealabil, dar se vorbeşte insistent despre o vizită la Kiev a celor trei „muşchetari”, cărora li s-ar adăuga domnul Iohannis, în rolul lui d’Artagnan – rolul îi este atribuit, desigur, de autorul postării.

Ar fi foarte bine să se întâmple aşa, nu doar pentru că, aşa cum remarca domnul Aurescu, şeful statului român s-ar afla într-o companie selectă. Mai important ar fi semnalul că România este un partener loial şi pragmatic, chiar dacă nu s-a distins prin gesturi spectaculoase, aşa cum au făcut Polonia sau cele trei ţări baltice. De altfel, merită amintit că tocmai din acest „patrulater” a venit prima vizită comună la nivel înalt la Kiev, la mijlocul lui aprilie. Acum, un format compus din trioul de vârf, plus un vecin prietenos, ar fi cât se poate de adecvat. Dacă, însă, din diverse motive, nu se va realiza această raliere a preşedintelui României la vizita celor trei demnitari occidentali, atunci diplomaţia noastră ar trebui să ia în calcul intensificarea demersurilor pentru o deplasare separată. În mod normal, stadiul relaţiilor actuale este suficient de bun pentru a se putea anunţa intenţia celor două părţi de a trece, după război, la un nou model de relaţie bilaterală – un model care va reuşi să înlăture asperităţile din trecut şi să stimuleze cooperarea.

În ceea ce priveşte eventuala călătorie spre Est a şefilor executivi ai celor trei mari state din UE, s-ar putea spune că acest format are două mari avantaje. În primul rând, sugerează o continuitate în raport cu demersurile oficialităţilor de rang înalt ale UE (preşedinţii Comisiei şi Consiliului European), mai ales că se apropie summit-ul care va încheia preşedinţia semestrială franceză. În al doilea rând, îndepărtează întru câtva observaţiile negative care i-ar putea viza în special pe domnii Scholz şi Macron, din cauza opţiunii lor de a dialoga constant cu Moscova.

În ceea ce-l priveşte pe cancelarul german, eventuala vizită va marca sfârşitul unui semiblocaj diplomatic la nivel înalt. Se ştie că autorităţile ucrainene au respins public iniţiativa preşedintelui federal, Frank-Walter Steinmeier, de a veni la Kiev, motivul invocat fiind apropierea cultivată de domnul Steinmeier faţă de Moscova, cu precădere în perioada în care a fost ministru de Externe. Cancelarul Scholz a răspuns indirect şi discret acestui afront, declinând până acum invitaţiile de a vizita el însuşi capitala ucraineană. Acum, incidentul ar deveni o chestiune de domeniul trecutului, ceea ce ar fi un câştig pentru relaţiile bilaterale.

Asemenea Germaniei, şi Franţa s-a văzut criticată la Kiev şi în anumite capitale europene ce solicită mai multă fermitate faţă de Moscova. Preşedintele Macron se apropie de sfârşitul maratonului electoral în care a fost angrenaţi, de la începutul primăverii, iar o ieşire bine calculată pe scena politicii externe nu poate decât să ajute candidaţii partidului său, în cel de-al doilea tur al legislativelor. Ea ar fi cuplată, desigur, cu programul de două zile în România şi Republica Moldova, a cărui temă dominantă va fi, evident, Ucraina. Situaţia de pe flancul estic al NATO care are pe agendă, ca temă prioritară, securitatea regională în centrul acestui demers diplomatic aflându-se, evident, securitatea regională şi războiul din Ucraina.

În ceea ce-l priveşte pe premierul italian, Mario Draghi, avem de a face cu o personalitate discretă şi reticentă faţă de participarea la un „directorat” al statelor mari din UE. Dar, pentru prima dată după multă vreme – şi vom vedea pentru câtă vreme – guvernul de la Roma inspiră încredere în rândul partenerilor şi este văzut drept un sprijin real pentru binomul franco-german. În privinţa războiului, vocea Italiei ar fi utilă pentru transmiterea mesajului că întreaga Uniune este solidară cu Ucraina.

Vom vedea, în zilele următoare, dacă această vizită se va concretiza şi, în caz afirmativ, dacă preşedintele României se va afla la Kiev alături de omologii săi occidentali. Important este ca, în acest moment extrem de dificil în plan militar, guvernul şi societatea din Ucraina să primească din partea liderilor europeni nu doar cuvinte, ci în primul rând asistenţă militară şi sprijin instituţional pentru integrarea europeană.