Chirica şi Maricel Popa se cearta pe pielea ursului din pădure

miercuri, 25 iulie 2018, 12:15
4 MIN
 Chirica şi Maricel Popa se cearta pe pielea ursului din pădure

Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a reacţionat la articolul publicat în “Ziarul de Iaşi” cu titlul: “Autobuze electrice pe străzile din Iaşi anul viitor. Sunt cadou de la Guvern cu bani de la UE”. Popa critică Primăria că nu a căutat până acum soluţii la poluarea din municipiul Iaşi. Mai jos redăm recţia integrală a lui Popa, de pe Facebook.

“Aflăm din spaţiul public că Municipiul Iaşi va fi dotat cu mijloace de transport noi, electrice, nepoluante. Ne bucură acest lucru, însă, nu putem să nu remarcăm faptul că, lipsa de performanţă a conducerii primăriei a determinat autorităţile centrale să caute soluţii pentru poluarea mult peste medie care există în oraş şi pentru care, chiar Ministrul Mediului a venit toamna trecută la Iaşi.

Edilul Iaşului s-a preocupat în tot acest timp de lucruri mult mai importante pentru domnia sa, privatizarea domeniului public, înstrăinarea acestuia către prieteni, şi mai puţin de bunăstarea ieşenilor şi a condiţiilor lor de trai. Încă din luna februarie a anului trecut, am discutat personal cu Ministrul Mediului, şi am identificat sursele de finanţare pentru a putea dota municipiul cu noi mijloace de transport nepoluante. Şi în cadrul vizitei la Iaşi, din luna octombrie, doamna ministru atrăgea atenţia asupra poluării din municipiu şi a pericolului cu privire la declanşarea procedurii de infrigement din cauza emisiior care au ajuns la cote alarmante.

”Gradul de emisii poluante în oraşul Iaşi a atins o limită istorică în ceea ce priveşte depăşirea faţă de normele impuse. Nu înţeleg de ce în alte municipii s-a putut remedia problema calităţii aerului şi aici nu, de ce trebuie Iaşul să figureze pe lista Comisiei Europene ca şi procedură de infringement ? Vom fi trimişi la Curtea Europeană de Justiţie din cauza municipiului Iaşi şi vorbesc aici despre noi toţi, despre Statul Român. Nu cred că vreun cetăţean din alt oraş vrea să plătească, pentru că unii, care conduc la ora actuală Municipiul Iaşi, nu doresc să pună în aplicare o lege şi s-o înţeleagă în sensul în care cetăţeanul trebuie să trăiască într-un mediu sănătos şi curat. Şi eu şi colegii mei suntem dispuşi să mai venim o dată la Iaşi şi poate, vom face noi în locul primăriei planul de măsuri pentru reducerea poluării. Vom încerca finanţări prin Ministerul Mediului, din banii care există pe certificatele pentru gazele cu efect de seră (GES), astfel încât, să se poată achiziţiona autobuze electrice, care nu poluează”, a spus atunci Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. Chemaţi la discuţii, cei de la Primăria Iaşi au găsit de cuviinţă să apostrofeze reprezentanţii Ministerului Mediului pentru criticile aduse, ba mai mult, şeful municipalităţii a ieşit cu declaraţii publice răuvoitoare şi ieşiri neprincipiale la adresa ministrului de resort.

Pe 17 mai, anul acesta, Comisia Europeană a deschis, o procedură de infringement împotriva României deoarece autorităţile noastre nu au întreprins măsurile necesare pentru a respecta valorile limită convenite privind calitatea aerului. Dosarul a fost înaintat de Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Chiar şi în aceste condiţii, am reuşit să găsim calea dialogului cu ministerul Mediului şi MDRAP şi acum, prin lansarea acestui program ieşenii se vor putea bucura în sfârşit de un transport civilizat aşa cum il merită, municipalităţii nerevenindu-i decât simpla sarcină de a depune documentaţia necesară.

Finanţarea programului se realizează din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu, în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii”, se menţionează în ghidul de finanţare. Este proiectul pe care mi l-am dorit pentru ieşeni şi pentru care am căutat soluţii şi iată că acum se poate realiza. Şi pe mine, personal, mă interesează acest aspect al poluării municipiului, deoarece şi eu trăiesc aici.

De aceea, îl rog pe edilul Iaşului să se aplece asupra acestei problemei şi să depună cât mai repede proiectul pentru că, noi, toţi ieşenii, putem beneficia de finanţare nerambursabilă. Nu trebuie să uităm că suntem trecători prin nişte funcţii dar, ceea ce realizăm şi lăsăm în urma noastră va constitui modul în care ne vor aprecia ieşenii. Municipalitatea ieşeană poate acum accesa programul pentru achiziţionarea de autobuze noi electrice, autobuze noi electric hibride, autobuze noi alimentate cu GNC(gaz natural comprimat) şi troleibuze noi, prin finanţarea nerambursabilă acordată din Fondul pentru mediu, din sumele obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (GES).”

Comentarii