Cinci copaci furaţi de un consătean i-au adus dosar penal unui bărbat

luni, 15 octombrie 2018, 15:29
1 MIN
 Cinci copaci furaţi de un consătean i-au adus dosar penal unui bărbat

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat de 41 de ani care a furat, în prag de iarnă, lemnele unui alt bărbat.

Individul, originar din comuna Valea Seacă, a fost prins la finele săptămânii trecute în timp ce tăia lemnele de pe proprietatea unui bărbat din Paşcani. E vorba de cinci arbori, pe care hoţul nu a reuşit să îi ducă acasă. „Cei 2,7 metri cubi de material lemnos au fost ridicaţi de poliţişti, ulterior fiind predaţi proprietarului. De asemenea, în vederea confiscării, a fost ridicat motofierăstrăul care ar fi fost folosit la tăierea arborilor. În cauză fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori“, au transmis poliţiştii ieşeni. 

 

 

Comentarii