Cine va controla oraşul? Iată armele combatanţilor!

joi, 01 martie 2018, 02:50
2 MIN
 Cine va controla oraşul? Iată armele combatanţilor!

Vă povesteau ieri colegii noştri despre marele rezbel discret din culisele partidoiului, între Măricel şi Mihăiţă, miza fiind controlul oraşului prin intermediul Conţilului Local. Ei bine, ce credeţi că se va întâmpla în acest for, până la urmă? Cum ştiţi, partidoiul are acum 14 conţilieri, deci majoritatea din cei 27 în total. 

Din aceştia, zice-se că numai patru vor rămâne alături de Mihăiţă până la capăt, căci aceştia şi dacă vor nu se pot duce la partidoi. În acest caz, şi cum premarele nu va putea cădea la pace cu liberalii, căci cam toţi îi sunt duşmani, este clar că Mihăiţă va ajunge la situaţia pe care nici în cele mai urâte coşmaruri nu o vedea: la mâna lui Măricel, cu care va trebui să negocieze orice decizie mai importantă, dacă vrea s-o treacă prin votul CL. Şi nu orgoliul va durea aicea cel mai tare, ci bozonarul. Păi, vă daţi seama, stimaţi telespectatori, că barosanii imobiliari care cotizau până acuma la Mihăiţă îşi văd deodată în pericol proiectele, căci nu mai pot pune bază pe ce le promite premarele? Vai, vai vai: mai ceva decât cum i-au ars americanii pe ruşi, la preţul petrolului, în criză…

Îi recunoaşteţi pe aceşti băieţi de mingi?

Şi dacă tot suntem în contextul relaţiilor actuale multilateral dezvoltate dintre Maricel Popa, şeful de la judeţ şi de la partidoi, şi Mihai Chirica, şeful de la primărie şi orfan de partid, iacătă şi două imagini sugestive, din arhiva gazetei noastre, de acuma plus-minus cinş‘pe ani, fiecare avândul în faţă, ca pavăză, personajul politic care l-a împins mai târziu în faţă. Acuma analizaţi, scrutaţi şi măsuraţi, apoi spuneţi-ne sincer: din ce vedeţi voi acolo, cine erau flăcău mai frumos, dintre cei doi, numai bun de însurat şi de apucat pe alte căi în viaţă? Că, e clar: dacă le pui câte o bască în cap, nici nu zici că nu vorbim de vreun strungar ratat…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

 

Comentarii