Cleptocratism

Trăim de doi ani o contra-revoluţie mascată, anti-europeană, anti-occidentală, împotriva a ceea ce reprezintă statul de drept, democraţia, liberalismul. Iliberalism sună eufemistic, îi conferă o falsă genealogie teoretică occidentală, şi nu acoperă aproape deloc realitatea românească. Avem de-a face cu succesorul comunismului, următoarea provocare a lumii libere, după cum spune analistul Brian Whitmore. Corupţia e noul comunism şi o formă a tiraniei. Tirania agresorului care-ţi cotrobăie prin buzunare, îţi goleşte conturile şi apoi, în loc să fie pedepsit, este promovat într-o poziţie superioară în societate şi stat. I se spune încă cleptocraţie, fără sufix, pentru că apare mai curând ca o arătare proteiformă, fără structură ideologică stabilă. Nimic mai fals. Nu vom mai auzi de lupta de clasă şi de mânie proletară. Nici nu ne spune ce orizonturi luminoase vin peste noi, ce rai ne aşteaptă. Ei ne spun de ce trebuie să ne speriem, de ceea ce trebuie să scăpăm. În esenţă e vorba de "falsele" şi "ipocritele" valori occidentale.

Mişcarea borfaşilor a fabricat în ultimii doi ani un eşafodaj de minciuni care stau în spatele unei transformări profunde a statului cu ajutorul Curţii Constituţionale. Indivizi cu dosar penal, o condamnare, o suspendare sunt noii "ilegalişti" comunişti, care îşi revendică poziţia în arhitectura puterii. Jilava seamănă foarte mult cu ceea ce a însemnat Doftana pentru comunişti. Acest mediu de înnobilare şi autentificare a crezului poate fi foarte bine un muzeu al terorii "statului paralel", al victimelor SRI-organ de anchetă penală, a protocoalelor secrete, a completurilor de cinci de la  Înalta Curte, a milioanelor de interceptări închipuite. În numele acestui univers imaginar, construit propagandistic cu perseverenţă, se vorbeşte de necesitatea unei reveniri, răsturnări, revoluţii de fapt, pentru restabiliarea stării de lucruri iniţiale. Restabilirea libertăţii borfaşilor, garantarea impunităţii lor şi redefinirea unei ordini politice şi sociale pe termen lung.

Ca să ajungă la putere şi să facă "revoluţia", sistemul s-a folosit de retorica socialistă prostind populaţia. Apoi şi-a consolidat puterea prin instaurarea "noii aristocraţii", construită prin privilegii şi favoruri. Pensii speciale, sinecurism, impostură, clientelism, bugetarism, un sistem de cointeresare ţesut ca o plasă de paianjen în jurul instituţiilor şi resurselor publice. Acţionează concertat, iar accesul în cerc e o formă de protecţie, intangibilitate, siguranţă. Un sistem construit să se perpetueze, care nu se poate demantela numai prin alegeri, dacă el va mai permite alegeri libere.

Ideologii cleptocratismului ne povestesc cum corupţia nu are, de fapt, o origine internă, autohtonă. Românii sunt oameni de treabă, manifestă "recunoştinţă" conform unui cod cultural propriu, un fel de "mulţumesc" mioritic. Corupţia, aia "reală", s-a dezvoltat ca urmare a expansiunii financiare neoliberale şi a propagării ideologiei statului minimal. Corupţia stă, de fapt, în gena capitalismului, care se bazează pe furt (privatizări, înţelegeri neconcurenţiale) şi pe înşelăciune (oamenii sunt plătiţi mai puţin decât merită).

Sărăcia şi nivelul de trai nu sunt determinate de corupţie, de felul cum sunt administrate resursele publice, ci de nivelul salariilor. Degeaba avem mai mulţi corupţi anchetaţi, arestaţi şi condamnaţi. Banii nu se întorc înapoi la buget. Obstinaţia în a-i prinde pe hoţi este nerentabilă, costisitoare în sine, o cursă interminabilă şi o formă de epuizare a energiilor statului generatoare de tensiuni publice. Bunăstarea, prin creşterea salariilor, ne va linişti pe toţi.

În cleptocratism, anticorupţia, în forma selectivă în care s-a dus, a fost compromisă de către cei care au fost puşi să o facă, deci am avut o falsă luptă care a permis grave abuzuri ale Justiţiei. Abuzurile au fost săvârşite nu pentru a condamna corupţii şi a recupera prejudiciile, ci pentru a impune o agendă colonialistă. Astfel au fost daţi la o parte oameni politici şi distruse companiile autohtone, s-a modificat legislaţia pentru a deschide calea firmelor care vor să acapareze resursele naţionale. Ioan Niculae, naşul gazului ieftin, e afaceristul patriot pus la zid de ideologia justiţiară europeană, iar Exxon, un actor prea perfid pentru a pune mâna pe bogăţiile din Marea Neagră.

Acum, ni se spune în cleptocratism, prin deciziile CCR, se constată că mulţi au fost condamnaţi pe baza unor interceptări ilegale, probe măsluite şi denunţuri false. Prin urmare, cade toată argumentaţia că ţara trebuia scoasă din mâinile corupţilor. Ce rămâne de făcut? După exemplul torţionarilor care au făcut abuzuri în perioada comunistă, cei care au aplicat metode abuzive, arbitrare şi ilegale de anchetă, în cap cu Laura Kovesi, cei care ar fi dat instrucţiuni judecătorilor pe cine să condamne, trebuie pedepsiţi. Când cortina va cădea de tot, se va vedea că "epurarea" nu a fost decât operaţiunea unor forţe externe (West, of course), care au reuşit să subordoneze forţat economia, să-i cumpere pe politicieni şi chiar să controleze serviciile. Deci, merită să te revolţi împotriva lor.

În cleptocratism se manifestă o ură adamică faţă de rezistenţa  societăţii, privită ca formă de exprimare a unei minorităţi obraznice şi gălăgioase. Când nu sunt plătiţi de Soros, de multinaţionale, protestatarii sunt figuranţi fără voie într-un joc mult mai mare, pe care nu-l înţeleg. Prin manipularea străzii, aceleaşi forţe obscure vor să ajungă la resursele financiare şi să provoace eliminarea patrioţilor.

Cleptocratismul are rădăcini în comunism, dar nu e comunism. E format din oameni din foste structuri, dar mai ales din oameni formaţi în "şcoala de cadre" a fostelor structuri. În timp, au reglat un mecanism şi au pus la punct o propagandă media extrem de eficientă de spălare a creierelor. În nici o altă ideologie nu întâlnim atâta propagandă difuză în sprijinul ideii de hoţie. Dreptul de a fura fără obligaţia de a răspunde în faţa legii. Înfruntarea şi demontarea acestui sistem de gândire e provocarea generaţiei noastre pro-europene.