Clubul seniorilor de la UMF va avea sediul în casa chirurgului Vladimir Buţureanu

joi, 17 martie 2022, 02:50
2 MIN
 Clubul seniorilor de la UMF va avea sediul în casa chirurgului Vladimir Buţureanu

Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi va avea, începând din acest an, un Club al seniorilor, dedicat tuturor cadrelor didactice care au activat în cadrul Universităţii şi care s-au pensionat. Foştii profesori de la UMF Iaşi se pot înscrie în acest club, care va avea chiar şi un sediu.

„Este un proiect la care ţin foarte mult, pentru că ne dorim ca profesorii noştri dragi, cei mai înţelepți membri ai comunităţii noastre academice, să fie în continuare modele active şi dinamice pentru tinerele generaţii de studenţi şi absolvenţi ai UMF Iaşi. În cadrul acestei structuri, seniorii vor organiza diverse activităţi ştiinţifice şi culturale, se vor întâlni cu studenţii şi rezidenţii, dar vor avea şi ocazia de a desfăşura activităţi recreative specifice unui club, precum şah sau bridge”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi.

Potrivit reprezentanţilor UMF, Clubul seniorilor de la instituţia de învăţământ superior va avea sediul Casa Buţureanu – imobil care a aparţinut marelui chirurg Vladimir Buţureanu. „Este o iniţiativă remarcabilă a conducerii UMF Iaşi. Cred că mulţi dintre noi, profesorii seniori, avem încă multă energie, dragoste pentru studenţi, pentru ştiinţă şi dorinţă de a ne implica în comunitate. Aş vrea ca la prima întâlnire a Clubului să susţin o prelegere despre prof. Vladimir Buţureanu, personalitate marcantă a chirurgiei ieşene. A fost un mentor, profesor şi chirurg de excepţie şi mă consider norocos că am fost ultimul doctorand al domniei sale”, a declarat prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu. 

Cadrele didactice pensionate care vor să se înscrie în acest club potr trimite un e-mail la adresa clubulseniorilor@umfiasi.ro.

Comentarii