Concurs pentru postul de director al Spitalului de Copii din Iaşi

sâmbătă, 08 februarie 2020, 14:09
2 MIN
 Concurs pentru postul de director al Spitalului de Copii din Iaşi

Postul de manager al Spitalului de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi urmează să fie scos la concurs în perioada următoare, momentan lucrându-se la documentaţia necesară.

Postul este ocupat acum de economistul Corneliu Mihai care a fost numit ca interimar încă din luna iulie a anului trecut. După trei luni de interimat, în luna octombrie, mandatul i-a mai fost prelungit cu încă trei luni de către Consiliul Judeţean, în subordinea căruia se află unitatea medicală.

Tot atunci a prezentat şi un bilanţ al activităţii din acea perioadă, lăudându-se cu faptul că a redus cu 1 milion de lei pierderea din bugetul spitalului, cea găsită la momentul preluării mandatului fiind de 3,3 milioane de lei.

Perioada de interimat nu a fost doar cu realizări, în această perioadă existând şi o serie de nemulţumiri în rândul angajaţilor, un exemplu relevant în acest sens fiind înregistrat în luna septembrie a anului trecut.

Atunci, mai mulţi chirurgi din spital au redactat o scrisoare deschisă înaintată preşedintelui CJ, precum şi părinţilor din Iaşi şi din toată regiunea Moldovei, în care au expus problemele cu care se confruntă dintotdeauna, dar şi ca urmare a deciziilor luate de noua conducere. Acolo se preciza că din momentul instalării noului manager, ec.

Corneliu Mihai, a fost redus timpul de utilizare a unei săli de operaţie, ceea ce a dus la nemulţumiri din partea medicilor. O altă problemă este că, în această perioadă de interimar, unul dintre medicii importanţi ai spitalului, dr. Sidonia Susanu, coordonator al Compartimentului de Chirurgie Plastică, a plecat din spital.

Din această cauză, spitalul a rămas cu un singur medic care se ocupa de toate solicitările, fiind nevoie de instituirea unei gărzi la domiciliu. (M.O.)

Comentarii