Consilierii judeţeni încep şedinţa lunară cu „Trenuleţul”

luni, 23 mai 2022, 23:07
2 MIN
 Consilierii judeţeni încep şedinţa lunară cu „Trenuleţul”

Pe lângă acordarea unor distincţii Fraţilor Adhahov şi solistului Zdob şi Zdub, aleşii se vor pronunţa pe alte 23 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi

 

Aleşii judeţului se reunesc mâine ca să adopte un nou lot de proiecte de hotărâre. Prima dintre cele 24 de propuneri vizează acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului Iaşi protagoniştilor piesei care a ridicat în picioare sala din Torino unde s-a ţinut Eurovisionul. Roman Iagupov, solistul formaţiei Zdob şi Zdub, şi fraţii Vitalie şi Vasile Advahov urmează să primească efectiv distincţiile poimâine. "Prestaţia avută pe scena Eurovision 2022, în faţa a peste 10 milioane de telespectatori şi a 7000 de spectatori care au cântat alături de ei, precum şi locul final obţinut în clasamentul general şi asumarea că «Trenuleţul» reprezintă mai mult o stare de spirit a poporului român de pe ambele maluri ale Prutului decât o simplă melodie sunt motive suficiente să ne alăturăm demersului de recunoaştere a eforturilor depuse de către Zdob şi Zdub şi Fraţii Advahov pentru promovarea culturii şi muzicii locale", se arată în proiectul de hotărâre.

Titlul de Cetăţean de onoare al judeţului va fi acordat şi regretatului muzeograf şi cercetător Sorin Iftimi. Consilierii judeţeni vor da apoi girul preşedintelui CJ să semneze acorduri de cooperare cu Raioanele Odesa (Ucraina) şi Orhei (Republica Moldova).

Capitolul drumuri judeţene este prezent pe ordinea de zi cu două proiecte de hotărâre: reparaţii pe DJ 280E (Iaşi-Rediu), DJ 281A (Hârlău-Deleni), DJ 281D (Coarnele Caprei), respectiv alocarea din excedentul bugetului CJ a 7,77 milioane de lei pentru modernizarea DJ 281B între Borosoaia şi Plugari (7 km).

Şi Aeroportul are două proiecte de prezentat şi adoptat în şedinţa de mâine. Primul vizează aprobarea repartizării profitului contabil pe anul trecut, în sumă de 105 mii lei, către bugetul de stat, în cuantum de 90 la sută, iar diferenţa de 10.572 de lei să rămână în bugetul aerogării. Totodată, aleşii se vor pronunţa asupra compenenţei comisiei de evaluare a indicatorilor de performanţă atinşi anul trecut de administratorii Aeroportului Iaşi. Amintim că la începutul acestui an a avut loc selecţia noilor membri, trei dintre cei "vechi" fiind păstraţi în noul CA. Noua echipă nu a fost prezentată nici până astăzi consilierilor judeţeni, deşi aerogara se află în subordinea CJ. 

Comentarii