Copii, obligaţi de o asociaţie creştină să facă mătănii şi să sărute cimentul

vineri, 30 august 2019, 16:49
2 MIN
 Copii, obligaţi de o asociaţie creştină să facă mătănii şi să sărute cimentul

Într-un filmuleţ postat pe reţelele de socializare apar mai mulţi copii care sunt puşi să facă mătănii pe beton, cei mai neascultători fiind pedepsiţi cu mătănii suplimentare.

Pe pagina de Facebook a Asociaţiei "Inimioare fericite", un ONG care funcţionează pe lângă Mănăstirea Bobota din judeţul Sălaj, a fost postată o filmare în care mai mulţi copii sunt puşi să execute 20 de mătănii, închinându-se şi mai apoi, îngenunchind şi sărutând cimentul.

Pentru mulţi dintre cei mici, efortul este unul considerabil: în timp ce unii se plâng că "nu mai pot" ori spun "vai de capul meu!", alţii gâfâie epuizaţi. În tot acest timp, ei sunt instruiţi de către Mihaela Ţiba, directorul Asociaţiei, cum să se comporte la liturghia de duminică şi avertizaţi să rămână acasă ori să îşi pună scutec dacă nu se pot abţine de la a merge la toaletă pe parcursul celor două ore ale slujbei.

"Cei care credeţi că nu vă puteţi abţine două ore de la toaletă, de la una, de la alta, sau rămâneţi acasă, sau vă puneţi pampers, sau găsiţi alte soluţii. "De acum încolo, vă cer conduită, comportament corespunzător", le spune femeia.

Pentru că doi dintre copii par să nu fie atenţi la indicaţiile pe care le dă, reprezentanta ONG-ului îi pedepseşte punându-i să facă mătănii suplimentare. "Enrique, încă 10", spune ea. "5, Alexandru, pentru că ai chef de vorbă", i se adresează unui alt băieţel care voia doar să o anunţe că au vizitatori. (adevarul.ro)

 

Comentarii