Cristina Simion (Iaşi), femeia care a înlocuit o carieră frumoasă în România cu o iubire în Germania

luni, 21 februarie 2022, 13:54
2 MIN
 Cristina Simion (Iaşi), femeia care a înlocuit o carieră frumoasă în România cu o iubire în Germania

În lumea jurnaliştilor, Cristina Simion este şi acum un nume cu reputaţie, chiar dacă azi este mai mult cunoscut în lumea artiştilor. A condus ani de zile grupul Edipresse, urcând ierarhic în industria presei scrise, pas cu pas, de la corector, la director general. Cristina Simion a locuit o vreme în Iaşi.

Spune că a intrat în presă din întâmplare, în timpul studenţiei, când avea nevoie de un job. I-a plăcut şi a rămas; în peste două decenii, a construit o carieră de invidiat pentru mulţi cei care ne-am murdărit mâinile cu tuşul ziarelor.

În urmă cu zece ani, a tras linie. Copilul său urma să intre la şcoală şi ea avea o relaţie frumoasă cu un român stabilit de mulţi ani în Germania. Cariera fusese importantă, însă viaţa personală a avut câştig de cauză. Aşa că s-a stabilit în Germania.

Începutul a fost greu, mai ales că avea un mare handicap: limba germană, pe care nu o stăpânea. Dar probabil că nici nu s-a aşteptat să îi fie uşor, aşa că a ţinut capul sus şi, ceea ce mi s-a părut fascinant, pentru prima dată în viaţă, şi-a pus întrebarea: ce i-ar plăcea să facă?

Crescută într-o familie în care cultura şi educaţia au avut un rol important, având prieteni iubitori de artă, Cristina Simion a decis să deschidă o galerie de artă în Nürnberg, imaginându-şi că sunt destui oameni care ar aprecia lucrările unor artişti cu rădăcini în România. Nu a fost chiar cum şi-a imaginat, dar au trecut ani de zile în care a învăţat, a experimentat, s-a şcolit şi azi e un curator apreciat.

Concepe şi organizează expoziţii şi în afara graniţelor Germaniei, iar câteva dintre ele pot fi admirate în această perioadă şi în România. Una este colecţia sa personală cu lucrările unui artist de origine română, un evreu plecat din Piatra Neamţ, Jacques Herold, pentru arta căruia a făcut o pasiune, altele sunt ale unor artişti cu rădăcini gălăţene: Roland Pangrati, care stăpâneşte tehnica picturii japoneze Nihonga (la Muzeul Naţional al Bucovinei Suceava) şi Sorin Purcaru, cunoscut sculptor şi grafician (la Muzeul de Artă din Cluj Napoca). Şi probabil, mai interesant de atât, urmează noi şi noi proiecte, pentru că Cristina Simion are o energie contagioasă.

Citiţi materialul integral pe life.ro

 

 

Comentarii