Criză majoră în sistemul medical stomatologic

vineri, 20 septembrie 2019, 04:00
3 MIN
 Criză majoră în sistemul medical stomatologic

În Iaşi , la 1500 de medici stomatologi există doar 300 de asistenţi. În 39 de commune din 93 nu există nici medici, nici asistenţi şi nici cabinet.

 

Sistemul de sanătate românesc se confruntă cu o nouă criză, cea a asistenţilor medicali stomatologi. Anunţul a fost făcut de decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF “Gr.T. Popa” din Iaşi, Norina Consuela Forna, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Iaşi, cu ocazia conferinţei organizate de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin şi Federaţia Patronală Petrol şi Gaze. Tema principală a dezbaterii a fost identificarea celor mai bune soluţii privind rezolvarea uneia dintre problemele grave ale economiei României, criza de forţă de muncă.

Plafonul impus de CAS, unul de subzistenţă

Avem 1.500 de medici dentişti în judeţul Iaşi şi doar 30 asistenţi medicali stomatologi care deservesc activitatea cabinetelor şi clinicilor de medicină dentară. Asta înseamnă că deficitul este enorm“, a spus Norina Forna. În aceste condiţii, medicul stomatolog ajunge să presteye şi activităţile unui asistent de medicină dentară.

În opinia Norinei Forna, un motiv ar fi faptul că în contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate plafonul alocat medicilor dentişti este foarte mic şi nu acoperă cheltuielile necesare desfăşurării actului medical şi nici plata salariului unei ast’istente medicale stomatologice.

Facultăţile au renunţat la specializare

O altă explicaţie privind criza de personal mediu sanitar în cadrul medicine dentare ar consta în faptul că de mai mulţi ani în toate facultăţile din ţară a fost sistat acest program de studiu din lipsa adresabilităţii.În spaţiul medicinii dentare private avem o criză de asistenţi medicali întrucât în toate facultăţile de medicină dentară din ţară s-a sistat programul de studiu pentru asistenţii stomatologi. Au existat diferite variante de acoperire a acestui gol. Asta înseamnă fie o reprofilare a asistenţilor de medicină generală, acest lucru s-a produs prin specializarea la locul de muncă, fie s-a realizat prin efectuarea studiilor la şcolile postliceale, însă nu la studii de licenţă. Din acest punct de vedere, noi, cei de la Facultatea de Medicină Dentară din Iaşi, am înfiinţat şi acreditat un program de asistente medicale de profilaxie care va începe din toamna anului 2020. Programul este al doilea din ţară. Practic, asistenţii licenţiaţi în acest domeniu vor putea profesa oriunde în Europa şi în lume.“, a mai adăugat Norina Forna.

Un sfert din comune nu au cabinet stomatologice

Pe lângă criza asistenţilor de medicină dentară Iaşiul se confruntă cu lipsa cabinetelor stomatologice şcolare din mediul rural. Potrivit statisticilor, în 39 din cele 93 de comune din judeţul Iaşi nu există niciun astfel de cabinet medical dentar şcolar sau de stat. La nivel naţional, statisticile sunt şi mai îngrijoorătoare,. Când vorbim de sate şi commune, în România există un dentist la 4600 de locuitori şi niciun program naţional privind importanţa igienei orale. Aşa s+a ajuns ca 90% dintre români să aibă problem de sănătate dentară. Decanul de la Facultatea de Medicină Dentară, Norina Forna a declarat că împreună cu reprezentanţii Consiliului Judeţean intenţionează să înfiinţeze 10 dispensare noi în zece comune, astfel încât şi copiii din mediul rural să beneficieze de cabinete stomatologice. (Silvia CRAUS)

Comentarii