De Business

Punem punctul pe știi

Cum pot ieşenii să îşi rezolve gratuit litigiile pe care le au cu băncile

miercuri, 24 octombrie 2018, 01:50
2 MIN
 Cum pot ieşenii să îşi rezolve gratuit litigiile pe care le au cu băncile

Ieşenii îşi pot rezolva eventuale litigii cu instituţii de credit în mod gratuit şi fără a apela la instanţă. Reprezentanţi ai Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) au făcut ieri o prezentare la Iaşi şi au arătat felul în care cei interesaţi pot rezolva un litigiu prin negociere.

Oficialii CSALB au precizat că, de la începutul anului, peste 260 de persoane au apelat la serviciile centrului, iar 8% dintre aceştia au fost din Iaşi. În acest sens, CSALB a prezentat trei cazuri concrete de la Iaşi în care persoane au obţinut: ştergerea soldului (1.298 lei) şi încetarea unui contract de credit, anularea une sume de 11.450 lei (restanţă la un credit) şi reducerea unui sold cu 2.000 euro la pachet cu o reducere a costurilor creditului. Cei care vor să beneficieze de mediere trebuie să intre pe site-ul CSALB (csalb.ro) şi să facă o solicitare al cărei model este disponibil pe platforma online.

„Completează acea cerere, face dovada faptului că a încercat anterior declanşării procedurii de soluţionare alternativă să rezolve diferendul cu banca direct. Nu ne trebuie o declaraţie notarială, poate fi şi un simplu mail ca dovadă. Noi luăm legătura cu banca, se desemnează un conciliator şi, în maximum 90 de zile, se soluţionează alternativ litigiul. La final se poate ajunge la un numitor comun şi se dă o hotărâre din partea conciliatorului sau o încheiere, asta înseamnă că părţile nu s-au înţeles şi că se pot retrage oricând din procedură”, a declarat Alexandru Păunescu, membru  al Colegiului de Coordonare CSALB.

Potrivit acestuia, în general cei care au apelat până acum la CSALB aveau litigii cu sume mici, dar centrul a soluţionat şi cazuri în care a fost vorba despre cel puţin 20.000 euro. Reprezentantul CSALB a subliniat că centrul soluţionează orice tip de litigiu. „Principala solicitare pe care o au consumatorii vizează reducerea ratei lunare. Iar băncile sunt cele care găsesc o soluţie de diminuare sau eliminare a unui comision, de diminuare a marjei de profit, a soldului. Astfel de variante au fost întâlnite atunci când s-a discutat despre rezolvarea unui litigiu”, a mai spus Păunescu. CSALB este o organizaţie neguvernamentală de interes public înfiinţată în baza unei decizii a guvernului la solicitarea instituţiilor europene. 

 

 

Comentarii