D-ale ziaristicii

Un domn Z. de vreo 80 de ani, inginer de profesie, voia să scriu despre o comedie a sa având ca personaje pe Ceauşeşti şi pe oamenii lor: Niciolaie, Samantha de renume mondial, Nicuşor, Bobu, Burtică, Banc şi toţi Boii din C.C. Comedia respectivă mi s-a părut o adevărată tragedie. L-am tot amânat pe domnul Z. Până ce a plecat în lumea drepţilor, de aceea am curaj să scriu despre el aici.

O doamnă din Iaşi, strănepoată de soră a unui cunoscut autor de romanţe interbelic, m-a contactat pe Facebook, ca să scriu despre o trilogie romanescă a sa (Pisicile nu mor iarna sau Caii mor în picioare, cam aşa se chema), care ameninţa să devină o tetralogie. Era sigură că torente de lacrimi vor mări debitul Bahluiului în urma citirii acestei tetralogii. Nerăspunzându-i, n-a mai apelat la mine.

O altă doamnă, din Chişinău de data aceasta, se angaja să-mi facă masaj câte zile oi mai avea numai să scriu despre metoda sa terapeutică minune de sorginte coreeană, Su-Dui-fu-tui sau cam aşa ceva, nu mai ţin minte. Nu ştiu dacă masajul se face şi în starea de mort, dar aşa se pare. Într-o reclamă publicitară doamna susţine că metoda terapeutică cu pricina „învie şi morţii”. Nu i-am răspuns nici dumneaei.

Un domn pe care l-am cunoscut la „Gheţărie”, o fostă cârciumă care se afla prin apropiere de fostul sediu al ziarului Monitorul (actualmente Ziarul de Iaşi), afirma că pe el nu-l interesează udul gloriei, e mulţumit să stea doar în cârciumă, căci în cârciumă se întâmplă cele mai puţine accidente mortale. I-am dat dreptate. Totuşi, domnul Sile, aşa s-a recomandat, voia să-i fac puţină publicitate la ziar pentru o firmă pe care urma să o înfiinţeze, firmă de fabricat arcuşuri din păr de cal, dar nu găsea caii necesari. Se gândea să folosească în loc măgari – că ăştia-s destui. N-am mai apucat să discutăm amănuntele afacerii, fiindcă „Gheţăria” s-a închis.

Bun! O să spuneţi că sunt cam comediant, un bufon puţin fanfaron, dar vă spun sincer, acesta-i adevărul. Oriunde mă duc, când se află că scriu la ziar, oamenii îşi schimbă atitudinea faţă de mine şi devin ca la Mark Twain: din cerşetor ajung prinţ. Asta fie la nunţi, fie la înmormântări, la market sau pe stradă. Sigur, există şi partea cealaltă: Zilele trecute mi-a tras unul o înjurătură îndesată din fuga maşinii. Dar n-am înţeles bine – din cauza celor scrise la ziar sau pentru că mergeam neregulamentar? Uite, doamna Irina de la frizerie, aflând la un moment dat că eu sunt „ăla de la ziar”, mă tunde de atunci în aşa fel încât să pară că am mult păr pe cap, aşa că rămân ca bătut în cap când mă uit în oglindă. Dacă mi-aş mai şi vopsi părul, aş semăna cu o paraşută; nu paraşută pentru salturi, ci din aia care-ţi saltă banii.

Iar la o nuntă, o doamnă cu rochie somptuoasă de dantelă cu ciocănele (aşa m-a asigurat că se cheamă) de Bruges sau de Brabant, nu mai ţin minte, cu piept la fel, mi-a comunicat cu entuziasm puţin bahic că mă citeşte săptămânal şi mă adoră; că trebuie neapărat să ne întâlnim, dar fără prostii, numai platonic; că i-ar plăcea să ne plimbăm prin Copou şi Parcul Expoziţiei şi să-şi pună puţin capul pe umărul meu, numai platonic, desigur, şi cu mare atenţie, că a dat o grămadă de bani, ca să-şi facă părul special pentru mine, păr care e vai! cărunt, şi are patru nepoţi, nu părul, ci doamna, şi ar fi minunat să mergem cu toţii în grădina Copou, la muzeul Eminescu, iar domnul Liviu Apetroaie să ne ghideze, iar dacă nu însuşi domnul… în fine, nu-şi aminteşte cum îl cheamă, dar îl cunoaşte, e un domn poet, iar după aceea ar fi minunat să ne jucăm, eu, dumneaei şi nepoţii, jocul „ţară, ţară, vrem ostaşi”, platonic, desigur.

În urma boliştii au loc tot felul de modificări în mentalul oamenilor, spun unii şi alţii. E greu de spus ce anume, dar este în orice caz ceva „genetic”. Eu însă sunt sigur că autorii de pe tot cuprinsul patriei scriu pe ruptele în perioada asta, aşa că mă aştept la noi interpelări. E ceva genetic aici.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist