Da, suntem cobai

La începutul lunii noiembrie, anul trecut, Slovacia era pe prima pagină a presei internaţionale după ce a dat startul unei campanii de testare în masă fără precedent. O operaţiune comparată de guvernul de la Bratislava cu debarcarea în Normandia, în urma căreia au fost testate în câteva zile 3,6 milioane de persoane, aproape două treimi din populaţia ţării. Un program care a costat o sută de milioane de euro şi care a fost dat drept exemplu de mobilizare inteligentă a autorităţilor împotriva COVID, inclusiv în România. La începutul lunii martie, anul în curs, Slovacia revenea în atenţia presei de pretutindeni. De această dată, pentru rate record de mortalitate asociată COVID, braţ la braţ cu surata Cehie, unde s-a testat cu „modestie”. De vineri (mâine, 9 aprilie), toţi englezii vor avea acces la două teste rapide pentru coronavirus săptămânal. Kiturile care oferă rezultate în 30 de minute vor fi disponibile gratuit la punctele de testare, în farmacii sau vor fi distribuite prin poştă. Tot un fel de „debarcare în Normandia” finanţată de stat, dar întinsă pe mai multe săptămâni. Programul lui Boris Johnson a atras critici dure, fiind catalogat drept o risipă „scandaloasă” de bani publici.

Slovacii sunt azi foc şi pară pe guvernul lui Igor Matovic pentru că nu a reuşit să ţină sub control pandemia, în ciuda fondurilor imense alocate pentru limitarea răspândirii virusului. Însă restul lumii, inclusiv comunitatea ştiinţifică, ar trebui să mulţumească Bratislavei pentru experimentul social soldat cu un eşec. Testarea în masă a populaţiei în decurs de câteva zile nu este, cu un grad mare de probabilitate, răspunsul corect de a lupta cu o pandemie. O informaţie la care nu am fi avut acces fără sacrificiul financiar al slovacilor. Poate că testarea în masă pe o perioadă mai lungă timp, de două ori pe săptămână, cu kituri gratuite trimise de autorităţi prin poştă, va reuşi să ţină în frâu virusul. Poate că nu. Indiferent de rezultat, experimentul gândit de guvernul Johnson va oferi informaţii relevante despre arsenalul pe care ne putem baza în războaiele cu inamici invizibili. Şi vor urma multe astfel de războaie.

În aceeaşi cheie trebuie interpretate şi restricţiile impuse de autorităţile din România. Circulă virusul mai repede între orele 18 şi 20 în supermarketurile din localităţile cu rata de infectare peste 7,5? Îşi adaptează viteza în weekend în unităţile administrative unde rata depăşeşte indicele 4? Nu ştim, dar cum putem afla altfel? Autorităţile unei ţări pot sta cu mâinile în sân, vezi cazul Braziliei, o ţară cu 337.000 de decese asociate COVID, pe locul doi în lume după SUA, pot face apel la responsabilitatea individuală, vezi modelul suedez iniţial, sau pot impune restricţii particulare şi în dozaje diferite, cazul celor mai multe state, inclusiv România. Personal, prefer „bramburelile” lui Cîţu, vorba unui deputat USR. Sunt mai puţin împovărătoare economic decât cele ale lui Johnson şi Matovic şi în mod cert mai benigne decât cinismul lui Bolsonaro. Dar nu trebuie să fiţi de acord cu mine. Puteţi ieşi în stradă să vă cereţi libertatea. Protestele pe timpul unei pandemii sunt inerente şi trebuie studiate în amănunt. E foarte important să aflăm când se depăşeşte un prag de suportabilitate a populaţiei, cum se răspândeşte virusul într-un grup de protestatari fără mască, ce categorii de oameni aderă mai rapid la mesajele anti-sistem, cum funcţionează propaganda în rândul manifestanţilor etc. Oamenii „liberi” care au ieşit în stradă peste tot în lume sunt la fel de cobai ca noi, cei care încercăm să respectăm regulile.

Omenirea se confruntă de mai bine de un an cu prima pandemie de când a evoluat ştiinţific suficient încât să înveţe dintr-o pandemie. Este pentru prima dată când avem, ca specie, instrumentarul necesar să înţelegem cum se răspândeşte un virus la nivel global. Dar ca să aflăm cum să-l învingem este nevoie, ca în orice muncă de laborator, de un număr imens de experimente, cele mai multe eşuate. Asta fac guvernele şi comunităţile ştiinţifice de vreo 12 luni încoace. Experimentează. Volumul uriaş de date obţinut în urma acestor „brambureli” (restricţii aparent fără logică) va pune peste nişte ani, probabil decenii, bazele unui manual de bune practici în caz de pandemie. Da, avem ghinionul ca istoria să ne trateze ca pe nişte cobai, dar generaţiile viitoare ne vor mulţumi.