De ce era cazul să-i dăm lui Kozak cu tifla

Penibil & decepţii, stupori, revolte (deocamdată, din fericire, latente) şi, ca un corolar, o dezabuzare în plină expansiune şi generalizare. Încaltea Dodon şi socialiştii săi au fost mereu previzibili: cozi patente de topor la discreţia Moscovei, măcar atâta reper. De ceilalţi, în schimb, ni s-au tot legat speranţe şi utopii; normal că acum le vine nota de plată.

În ce-l priveşte pe Năstase, pupilul celor doi interlopi refugiaţi la Frankfurt (şi, de fapt, un cumul de resentimente şi infatutări care trec în ochii proştilor drept, iartă-mă, doamne, "fler politic"), lucrurile s-au limpezit chiar mai ieri, când îl văzurăm îndreptându-se cu alaiul la întâlnirea cu Kozak, autorul maleficului plan de federalizare a Moldovei, respins in extremis de Voronin. La ce te mai puteai aştepta de la insul, autodeclarat proeuropean, care se grozăvea mai deunăzi că va pune "batista pe ţambal" procesului de integrare europeană? Misiunea lui, vedem acum, era să-şi răzbune naşul în râca acestuia cu Plahotniuc: scurt şi cât se poate de contondent. Vorbele cu destinul patriei, cu viitorul geopolitic, cu "vectorul european" şi ce mai prevedea acolo arsenalul demagogiei de târg erau inconsistente încă înainte de a fi fost scoase pe apertură.

Şi dacă, pentru a le da trăgătorilor de sfori satisfacţia supremă, e musai să închini ţara ruşior, de ce nu? Propoziţia acesta a apărut – sper că nu sunt din calea afară de patetic – pe corpul bicefal al Blocului ACUM, cu Năstase într-un cap şi cu Maia Sandu în celălalt. Mulţi, apropo, au acuzat formaţiunea de naivitate (să pui tunurile pe liderul, nici el desigur de întins pe rană, PD, prefăcându-te că nu vezi ce toxic e rolul pe care Moscova a început să-l joace în zonă); dar mă tem că adevărul e chiar cel care ni se pare şi în clipa asta de neconceput: încă o diversiune a Răsăritului. În foarte verosimile culori occidentale, cu vocabular european "la zi", împănată de considerente economice şi sociale aparent de bun-simţ etc., dar urmărind, în realitate, complet altceva. Dodon e un răsuflat şi o tăbliţă naivă, Voronin e demult pe tuşă: nu mai reciclezi nimic din aceste materii prime fermentate, unde mai pui că lumea estimp a prins la discernământ, nu mai pune botul chiar pe orice. Aşa că de ce n-am admite că cei doi (cu tot cu micile partide care li s-au dat) nu sunt decât, şi ei, un proiect ceva mai sofisticat al eternului FSB? Faptele îţi impun aproape fizic o asemenea ipoteză.

Dar tot răul e cu binele lui: au mai căzut nişte măşti şi dacă, în cele din urmă, se decid anticipatele (şi în condiţia în care decepţia va lucra şi la urnele de vot), s-ar putea să avem un parlament cât de cât coerent. Coerenţa însemnând aici, obligatoriu, şi caracter: lui Kozak federalizatorul, care a ales să vină la bordul unui fost transportator de cocaină (tema a făcut deliciul presei mai acum câteva zile), i se cuvenea un anume gest cu tifla; nu rânjete de circumstanţă şi temenele drese pe urmă, când au văzut cât de lată au făcut-o, ca "pragmatism".

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova