Descoperire de groază: Zeci de cadavre au fost găsite la o groapă de gunoi

marți, 12 mai 2020, 09:46
1 MIN
 Descoperire de groază: Zeci de cadavre au fost găsite la o groapă de gunoi

Este stare de alertă în tot Mexicul după ce resturi umane de la cel puțin 25 de cadavre au fost descoperite la o groapă de gunoi din orășelul El Salto, nu foarte departe de metropola Guadalajara. Autoritățile bănuiesc o execuție în masă, regiunea fiind controlată de unul dintre cele mai violente carteluri ale drogurilor!

Cu ajutorul câinilor antrenați special,  procurorii au descoperit în zonă „resturile a 25 de persoane neidentificate, precum şi cinci saci în care se presupune că ar putea fi alte resturi umane”, după cum menționează Procuratura din Jalisco într-un comunicat de presă.La marginea orășelului El Salto, în sud-estul metropolei Guadalajara, CNN informează că localnicii au văzut un câine mergând pe străzile prăfuite cu o mână de om în gură.

Sesizate, autoritățile au descins în forță. Începute joi, pe 7 mai, operațiunile de căutare din zonă nu s-au încheiat nici luni, 11 mai. Zeci de polițiști și pompieri, însoțiți de câini special antrenați pentru astfel de misiuni, scotocesc groapa de gunoi din El Salto, sub atenta supraveghere a procurorilor din Jalisco.

Continuarea, pe gandul.info

Comentarii