Descoperire importantă pentru oraşul nostru. Hărţi vechi ale Iaşului în arhivele Moscovei

Descoperirile au fost realizate, contextualizate şi prezentate de prof.dr. Laurenţiu Radvan şi de doctorandul Mihai Ciobanu, ambii de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Cercetătorii explică faptul că toate cele patru planuri au o relevanţă ridicată pentru Iaşi, dar că două dintre ele sunt foarte importante: planul din 1789 are o serie de detalii precise despre curtea domnească şi bisericile din oraş, în timp ce planul din 1828 devine primul plan foarte detaliat al oraşului şi împrejurimilor, depăşindu-l pe cel realizat de Bayardi în 1819 şi care era considerat cel mai detaliat până în prezent. Până la această descoperire, se ştia de existenţa a şapte planuri ale oraşului Iaşi, datând din anii 1769, 1789, 1790, 1819, 1844, 1855 şi 1857.

Planul I – prin confirmare cartografică a unui apeduct către Baia Turcească

În ordine cronologică, primul dintre planuri datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cel mai probabil undeva în jurul anului 1770, se numeşte „Plan al oraşului Iaşi“ şi prezintă inclusiv dispunerea trupelor ruseşti, care ocupaseră o zonă din centrul oraşului, delimitată la una dintre părţi de Mănăstirea Golia. Printre cele mai relevante puncte ale acestui plan este faptul că se arată zone în oraş unde se află cişmele, semn că lucrările de aprovizionare cu apă ale oraşului realizate de Grigore Ghica erau avansate. Peste râul Bahlui apare podul vechi domnesc, iar peste Nicolina şi Cacaina, celelalte două râuri, sunt câte trei poduri. „În schimb, prin acest plan avem în sfârşit confirmarea ipotezei enunţată de noi cu privire la un alt apeduct, de peste Râpa Peveţoaiei, care ducea apă la baia turcească. Da­că despre acesta se păstraseră câteva menţiuni târzii, despre celălalt apeduct bănuit de noi a fi pes­te Râpa Mare sau a Muntenimii avem acum prima confirmare cartografică“, se specifică într-o lucrare a celor doi cercetători.

Planul al II-lea, Iaşul cu 42 de biserici şi 132 de cârciumi

Planul din 1789, al doilea în ordine cronologică din cele descoperite, este color, realizat în detaliu foarte amănunţit şi primul de acest fel care ilustrează Iaşul ce respectă proporţii geometrice şi geografice. Cele mai importante clădiri sunt inventariate şi rezultă de aici că erau 15 biserici greceşti, ortodoxe, de piatră, 14 de lemn, 10 mănăstiri ortodoxe (incluzând Mitropolia), o biserică catolică şi două armeneşti, 48 de case din piatră, istoricii presupun că este vorba de cele ale boierilor, 2.325 de case de lemn, 938 de dughene de lemn şi piatră şi 132 de cârciumi. În marea mahala a Tătăraşilor se afla desenată Casa Poştei, istoricii remarcă absenţa casei apelor de la Golia, şi fac o referire importantă legată de poduri. „În afara apeductelor, singurul pod de piatră din Iaşi era Podul lui Ştefan Vodă, de peste Cacaina, din zona numită mai apoi Bucşinescu, toate celelalte fiind figurate din lemn. Topografii au surprins şi poziţiile deţinute de armata rusă în oraş, Cartierul general se afla la casa hatmanului Costache Ghica, unde câteva decenii mai târziu, în 1860, îşi va deschide porţile prima Universitate modernă din România“, se precizează în aceeaşi lucrare citată.

Planul al III-lea, apar două hanuri pe Ştefan cel Mare – turcesc şi unguresc

Acest plan, datând din 1828, în anii ocupaţiei ruseşti, i-a entuziasmat pe cercetători prin faptul că este cu totul nou faţă de orice altceva fusese descoperit până în prezent. Pe plan figurează 56 de puncte, majoritatea fiind biserici şi mănăstiri, alături de o sinagogă, bisericile armeneşti, câteva construcţii de interes, case boiereşti şi amenajări edilitare. Planul figurează pentru prima dată Hanul Turcesc şi Hanul Unguresc, pe Uliţa Mare, actualul bulevard Ştefan cel Mare, dar şi existenţa unui ansamblu format din trei construcţii care se află pe hartă dincolo de mănăstirea Galata şi unde legenda acesteia precizează „casa cneazului Ipsilanti“. „Este vorba de conacul amenajat în 1799-1800 la câteva sute de metri de Galata de Constantin Ipsilanti, cel care a construit şi un nou pod peste Bahlui, menit să înlesnească calea dinspre oraş spre acest loc de recreere“, au constatat istoricii.

Planul al IV-lea, Nisipăria de la Ciric, Crucea lui Ferenţ şi o reţea hidrografică bine delimitată

Planul acesta, datând şi el din jurul anului 1828, este unul dintre cele mai detaliate ale perioa­dei, remarcându-se faptul că, la nivelul întregului oraş, Iaşul avea 5.509 case, dar că au crescut în mod semnificativ cele marcate ca fiind din materiale durabile, din piatră, consecinţă, spun isto­ricii, a incendiului din 1827. „Peste Bahlui sunt figurate podul Ipsilanti, Podu Roş, o punte pe locul viitorului pod Trancu , podul Bularga şi cel de peste gârla Şerpoaica. Podul Verde era singurul pod făcut peste un şanţ amenajat artificial, dincolo de acesta fiind instalată staţia de poştă“, se precizează în lucrarea celor doi istorici. Planul arată faptul că în jurul Iaşului existau şase cărămidării, întinse în mai multe zone, dar este şi foarte bine detaliat la nivel hidrografic, arătând urme ale vechiului heleşteu domnesc mai sus de Podu Roş, care existase cu secole mai demult faţă de anul 1828, dar şi mai multe iazuri şi diguri, diverse construcţii pentru a stăvili apa. Tot pe această hartă se găseşte şi punctul de unde se făceau observaţii astronomice, în drumul spre moara de vânt, dar şi repere topografice locale precum Nisipăria dinspre Ciric, unde mergeau femeile să albească rufele, Crucea lui Ferenţ şi punctul de belvedere de lângă drumul ce duce spre cruce. „Aceste patru planuri sunt de o importanţă semnificativă pentru istoria Iaşilor, nu numai pentru că oferă noi perspective cartogra­fice asupra urbei şi împrejurimilor, dar şi pentru că permit cer­cetătorilor lămurirea mai multor aspecte ce ţin de evoluţia oraşului: poziţia anumitor clădiri, evoluţia unor monumente (palatul domnesc, biserici şi mănăstiri, case boiereşti etc.). Totodată ne oferă o imaginea a unui Iaşi în parte pierdut, a oraşului vechi, transformat radical în cele două secole care au urmat, un oraş care, pentru cât a mai păstrat din ceea ce a fost, merită conservat şi pus în valoare“, a subliniat prof.dr. Laurenţiu Rădvan.

Apariţia planurilor a fost semnalată pentru prima dată în cadrul Laboratorului de Istorie Urbană, în luna decembrie a anului trecut, o iniţiativă menită să creeze o platformă de cercetare a specialiştilor în istoria urbană, în istoria Iaşului, care va avea şedinţe periodice şi va stabili teme de cercetare. Iniţiativa a fost a profesorului Laurenţiu Rădvan şi a dr. Marius Chelcu, de la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“.