Despre babele fără dinţi şi folclor

– Aaa, fii serios – îmi răspunde o poetă prietenă, care pe cât de sensibilă este, pe atât ştie să taie în carne vie prin opiniile sale prezentate tranşant. La noi, ca şi mai în toată lumea, de altfel, folclorul nu mai există demult.

– Şi atunci?

– Şi atunci interpreţii de muzică populară „fac ce fac de mult”, ca să eminescuiesc puţin – e la modă zilele astea: trişează.

– Cum trişează?

– Interpreţii fac ei melodiile sau, cel mai adesea, au oameni care fac asta: dirijori, „creatori de folclor”, chiar interpreţii, cum ziceam etc. Babele cu dinţi sau fără dinţi de care spuneai, care scarmănă lână sau pun pânza în stative şi cântă de „frunză verde”, nu mai există. Pun pariu că astăzi mulţi nici nu mai ştiu ce este aceea stativă, iar vorba a scărmăna lâna le sună comic şi atât.

– Aşadar, trişează!

– Daaa! Câtă vreme va exista public doritor de cânt popular, interpreţii vor trişa. Şi încă au conştiinţa că fac un lucru bun, că ei continuă o tradiţie, bla-bla-bla. În alte ţări, în „putredul Occident”, de pildă, se recunoaşte faptul că folclorul a dispărut de ceva vreme. Şi atunci fac tot felul de simpozioane, manifestări, forumuri, în care se pomenesc chestiile astea moarte sau muribunde. Aşa o să fie şi la noi. Acuşica! Parcă a şi început.

– E destul de dureros ce spui.

– Dureros trebuie să fie şi pentru cântăreţii de folclor conştienţi, care îşi văd an de an publicul tot mai restrâns. Şi mai dureros va fi atunci când interesul publicului pentru cântecul popular va dispărea. Căci se va întâmpla şi asta într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. Noi trăim o altă realitate. E suficient să ne uităm în Franţa sau Germania, de pildă, şi să ne dăm seama că aşa se va petrece şi la noi într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. Să nu ne amăgim.

– Mda, minte-mă frumos, deci!

– Cam aşa. Şi generaţiile se schimbă. Tinerii, bunăoară, sunt tot mai puţin interesaţi de folclor. Andra, de pildă, care cântă şi un fel de folclor de bodegă, un talmeş-balmeş, e un exemplu. Cum ar fi: „Eu cânt pentru tine, dragă lume,/ De când mă ştiu pe pământ/ Că în viaţa asta, orice ai face,/ Toate vin şi merg pe rând.” Pârţ! Nu-i vorbă, versurile aşa-zisei muzici uşoare (e uşurică, ce-i drept) sunt şi mai tâmpite. Suntem deja departe de versurile de altădată ale lui Florin Bogardo sau Marius Ţeicu. E drept, erau şi pe atunci versuri de tot rahatul, ca s-o spun pe româneşte. Îmi amintesc, de exemplu, de unele dintr-o melodie cântată de Anda Călugăreanu: „Într-o zi mi-ai dăruit – o portocală,/ Eram doi copii ce-aveau – o portocală,/ Lumea toată ne părea – o portocală,/ Soarele era şi el – o portocală./ da da da, da da da, chiar aşa!”

– Şi atunci ce se va întâmpla în viitor?

– Îţi pasă ce se va întâmpla în viitor?

– Oarecum. De pildă, să nu mor prea curând. Apoi să câştig lovele căcălău şi să muncesc cât mai puţin. Cred că aşa visează mai toţi.

– Reîntorcându-mă la folclor, să spun: Este greu de găsit un răspuns. Dar să ne uităm la alte ţări, cum am spus. Cât va mai exista public interesat, folclorul contrafăcut nu se va stinge. Şi versurile sale contrafăcute. Plus că la noi ia naştere, a luat deja, un altfel de „folclor”: manele, guţisme, sălămisme, Carmen de la Bărbuleşti, Narcis de la Sălciua (sau viceversa, dracu mai ştie). Deh, e democraţie, frati-miu! Şi apoi sărăcie. Cel sărac este totdeauna sclav şi inegal cu cel care stă deasupra lui şi-l apasă, spune undeva Eminescu. Se mulţumeşte cu subproduse: cu măruntaiele, cu brânza puturoasă, cu hainele second hand, să fie în lumea a treia, dus de nas de politicienii hoţi şi mincinoşi. Şi cu other reality: filme netflix, community, humanity sau cu alte minciunele politicianiste. Aşadar, el va fi întotdeauna adeptul unor produse hartistice parcă făcute pentru noii sclavi de azi – manelele. El se crede fericit cu manelele. Hei, gagico, ce halim/ Ce halim şi ce pilim/ Seara asta ce servim/ Ne iubim ş-apoi dormim.

Daaa, dormim! Somnul de veci îl dormim! În ilaritatea generală. În fine, explicaţiile sunt mult mai alambicate, dar în principal… asta e!

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist