Din poncifele libertarienilor (români)

Prin „piaţă liberă”, libertarienii înţeleg exclusiv „liber schimb”, iar prin „liber schimb” înţeleg orice schimb care are loc între doi indivizi. Pentru libertarieni, dacă un schimb chiar are loc, atunci el e prin definiţie liber.

Există însă o lungă listă de probleme pe care piaţa liberă, chiar şi (sau mai ales) în sensul ultra-restrictiv pe care i-l dau libertarienii, nu le rezolvă. De exemplu, problema discriminării, sau cea a bunurilor comune/ publice/ trans-individuale (normele, de exemplu, fiind printre cele mai importante bunuri publice).

2. Piaţa liberă se opune statului. La limită, piaţa cea mai liberă este cea nereglementată în niciun fel de către stat.

În sens libertarian, da. Dacă însă piaţa liberă este definită ca liberă concurenţă, deci ca normă care impune întreprinzătorilor să accepte concurenţa din partea altor întreprinzători cu privire la aceleaşi bunuri sau servicii, iar competiţia să aibă loc pe unul şi acelaşi teritoriu (adică brutarul să accepte că pe strada unde are brutărie oricine altcineva poate deschide o brutărie nouă) – ei bine, în sensul ăsta piaţa liberă depinde exclusiv de stat, nu există nicio relaţie de opoziţie.

Pe scurt, piaţa liberă ca normă de interacţiune între vânzătorii de bunuri şi servicii este exclusiv un produs al statului (pentru că numai statul poate impune respectarea unei astfel de norme).

3. Evaziunea fiscală este expresia virtuţii morale – pentru că statul e prin definiţie un hoţ, şi a fura de la un hoţ e ceva moral.

Doar că a fura (de la oricine) te transformă în hoţ, şi atunci, potrivit aceluiaşi principiu, oricine altcineva e îndreptăţit să fure de la tine. Şi tot aşa, la infinit.

4. Sindicatele sunt rele, fiindcă forţează mâna angajatorilor.

Păi stai, atunci cum e cu respectul absolut acordat ideii de liber schimb? Din perspectiva liberului schimb, e irelevant dacă angajatorul negociază cu un singur individ sau cu reprezentantul a 100 de indivizi.

5. Singurul drept autentic al omului e dreptul de proprietate. Toate celelalte drepturi derivă din el. Orice presupus drept care nu derivă din dreptul de proprietate sau care limitează dreptul de proprietate e un pseudo-drept care trebuie eliminat de pe lista drepturilor fundamentale.

Ironia e că dreptul de proprietate e o normă ca oricare alta. El nu poate exista în absenţa unui cadru de norme care să ţi-l garanteze şi să ţi-l protejeze – adică în absenţa unui stat. Iar asta contrazice explicit teza libertariană a opoziţiei dintre piaţă liberă şi stat.

Dincolo de asta însă, dacă dreptul de proprietate e singurul drept autentic, înseamnă că ne naştem fără drepturi, fiindcă iniţial nu avem nicio proprietate.

Nu, proprietatea asupra propriului corp nu există, e o contradicţie în termeni, fiindcă nu poţi fi proprietarul tău. În cazul ăsta nu există nicio deosebire între proprietar şi obiectul proprietăţii, deci niciun mod prin care proprietarul să poată renunţa la proprietatea sa rămânând în acelaşi timp distinct de proprietatea la care renunţă.

Iar dacă ne naştem fără drepturi, înseamnă că drepturile omului nu există, fiindcă doar proprietarii au drepturi (potrivit libertarienilor), nu oamenii în general, în virtutea faptului că sunt fiinţe umane. În consecinţă, odată ce X renunţă la toate proprietăţile lui, el nu mai e subiect de drept, devine simplu obiect.

6. Egalitarismul e ceva rău.

Atunci, din nou, cum rămâne cu liberul schimb? De ce ar fi rău să ajuţi pe cineva să îşi crească puterea de negociere făcând-o compatibilă cu a ta?

7. Feminismul e ceva rău.

Vezi punctul 6 de mai sus.

8. Cine susţine orice altceva decât susţinem noi e socialist.

Pe bune? Gândiţi-vă bine ce spuneţi fiindcă, dacă prin absurd aveţi dreptate, socialismul e net preferabil. Deşi eu cred că mai degrabă nu ştiţi ce înseamnă propriu-zis socialismul şi folosiţi termenul într-un sens impropriu. Iar asta nu dovedeşte prea multă onestitate intelectuală.

9. Dumnezeu există. El e bun. La fel şi tradiţia religioasă. Ea ne fixează normele în absenţa statului, aşa încât am scăpat de criticile de mai sus.

Amin! Doamne-ajută! Şi, mai ales, Doamne fereşte!

Sorin Cucerai este traducător şi publicist