Doi portughezi dintr-un foc

miercuri, 17 iulie 2019, 01:43
2 MIN
 Doi portughezi dintr-un foc

 

Thierry Moutinho şi Diego Salomao au semnat cu FCSB

Fotbalistul portughez Diogo Salomao (30 de ani) a sosit, luni seară la Bucureşti pentru a semna un contract cu FCSB transferul fiind confirmat de Gigi Becali. Extrema stângă se întoarce în România, după ce, în perioada 2017-2019 a evoluat la Dinamo. Salomao a evoluat pentru Dinamo în intervalul 2017-2019, iar din februarie a evoluat pentru Al-Hazem, echipa lui Daniel Isăilă din Arabia Saudită, alături de care a obţinut promovarea. Finanţatorul FCSB a anunţat, cu câteva zile înainte, că atât Salomao, cât şi Thierry Moutinho, care a fost deja prezentat luni, au semnat pe mail cu echipa pe care o conduce

Portughezul, care va împlini 31 de ani în luna septembrie, a mai evoluat în cariera sa pentru echipe precum Sporting Lisabona, Deportivo la Coruña şi Mallorca. Salomao este al doilea jucător din perioada recentă care se transferă la FCSB, în ciuda faptului că a evoluat pentru rivala Dinamo, după Harlem Gnohéré. În 2017, transferul atacantului francez s-a realizat direct între cele două cluburi din România.În partea a doua a sezonului trecut, petrecută la Al Hazem, Salomao a jucat în 12 partide, reuşind două goluri. În cei doi ani în care a evoluat pentru Dinamo, portughezul a strâns 61 de meciuri şi 15 goluri.

Thierry Rua Moutinho este un mijlocaş de origine portugheză, născut şi crescut în Elveţia, care a început fotbalul profesionist la Etoile Carouge şi care a mai trecut, de-a lungul carierei, pe la Servette FC, CD Badajoz, Albacete, RCD Mallorca şi CD Tenerife, înainte de a ajunge, în iulie 2017, la CFR Cluj. Alături de ardeleni a cucerit două titluri consecutive de campion, în 2018 şi 2019, petrecând, în această perioadă şi şase luni sub formă de împrumut la Cultural Leonesa, din Spania.

Comentarii